A fost semnat contractul de lucrări, începe reabilitarea şi modernizarea străzii Electrolizei

Lucrările de reabilitare şi modernizare ale străzii Electrolizei vor fi demarate în această toamnă după ce vineri, 22 august 2014, a ost semnat contractul de lucrări. Primarul Cătălin Cherecheş a declarat că proiectul este unul extrem de important, atât pentru dezvoltarea zonei economice adiacente străzii Electrolizei, cât şi pentru crearea legăturii dintre cartierul Vasile Alecsandri şi viitoarea centură a Băii Mari.

 Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare
“Este o investiţie importantă pentru ceea ce înseamnă modernizarea infrastructurii în municipiul Baia Mare şi aici mă refer la o zonă cu potenţial de dezvoltare economică important, dar şi pentru a genera un flux coerent de transport din zona Vasile Alecsandri, în zona viitoarei centuri, de pe strada Grănicerilor, respectiv Europa şi Dumbravei, spre strada Oborului, respectiv Electrolizei. Am semnat contractul de lucrări pentru strada Electrolizei şi sperăm ca după finalizarea licitaţiei să demarăm foarte repede lucrările şi pentru strada Oborului, astfel încât anul viitor aceste două artere importante ale municipiului Baia Mare să poată fi integrate în ceea ce înseamnă plan modern de trafic în oraş. Strada Electrolizei este intens circulată atât de utilaje grele, cât şi de autoturisme, dar modernizarea va cuprinde inclusiv piste pentru biciclişti, trotuare, parcări şi staţii de autobuz”, a declarat Cătălin Cherecheş.
Proiectul „Creşterea accesibilităţii urbane prin modernizarea străzii Electrolizei din Municipiul Baia Mare” face parte din Programul Operaţional Regional 2007-2013 – Axa prioritară 1 „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere”, Domeniul major de intervenţie 1.1 „Planuri integrate de dezvoltare urbană”, sub-domeniul „Poli de dezvoltare urbană”. Valoarea totală a proiectului este de 10.765.486,35 RON. Obiectivul general al acestui proiect constă în creşterea accesibilităţii cartierului Oraşul Vechi prin îmbunătăţirea condiţiilor de infrastructură publică, cu impact asupra dezvoltării de ansamblu a cartierului Oraşul Vechi şi, implicit, a municipiului Baia Mare şi a zonei înconjurătoare.
Obiective specifice ale proiectului:
Modernizarea părţii carosabile a străzii Electrolizei, în concordanţă cu traficul existent şi prognozat. Fluidizarea traficului rutier prin amenajarea parcărilor şi a stăţiilor de autobuz în afara părţii carosabile. Promovarea transportului nepoluant prin amenajarea pistei pentru ciclişti şi amenajarea trotuarelor pietonale. Prin implementarea proiectului, se va moderniza spaţiul public urban (carosabil, trotuare, pistă ciclişti, parcări, staţii autobus) şi se va reabilita reţeaua de apă şi canalizare existente. Astfel, se va realiza: îmbunătăţirea accesibilitatea generale înspre/ dinspre cartier, micşorarea timpilor de tranzitare, creşterea potenţialului economic al cartierului, creşterea atractivităţii zonei, atragerea atenţiei potenţialilor investitori, îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale cetăţenilor, reducerea gradului de poluare îmbunătăţirea condiţiilor igienico – sanitare prin reabilitarea reţelei de apă şi canalizare existente.
 
Lucrările de execuţie constă în:desfacere sistem rutier existent şi realizare sistem rutier nou în zona industrială a străzii Electrolizei, de la intersecţia cu strada Luminişului până la intersecţia cu strada Oborului; ranforsare sistem rutier existent, de la intersecţia străzii Electrolizei cu strada Vasile Lucaciu, până la intersecţia cu strada Luminişului (suprafaţă totală carosabil – 13.536,00 mp); realizarea de sensuri giratorii (2 bucăţi) la intersecţia străzii Electrolizei cu strada Luminişului şi la intersecţia cu strada Horea; amenajare trotuare pe partea dreaptă şi partea stângă a străzii (suprafaţă – 5.151,00 mp); amenajare pistă ciclişti pe partea dreaptă a străzii (suprafaţă – 1.762,00 mp); amenajare parcări, 227 locuri de parcare din care 191 locuri situate adiacent părţii carosabile şi 36 de locuri de parcare situate înafara gabaritului străzii, în zona intersecţiei cu strada Luminişului (suprafaţă – 4.073,00 mp); amenajare a 3 perechi de staţii de autobuz (suprafaţă – 458,00 mp); amenajare zonă verde în aliniamentul stradal şi în interiorul celor două giraţii (suprafţă – 7.217,00 mp); reabilitare reţele de apă (lungime – 2.870,00 m) şi reţea canaizare (lungime – 1.520,00 m) pe toată lungimea străzii. Total suprafeţe modernizate – 35.100,00 mp.
Operatori economici contractaţi:
S.C. ANTREPRIZA DE REPARAŢII ŞI LUCRĂRI ARL CLUJ S.A. – execuţie lucrări – valoare contract: 7.418.710,15 lei (fără TVA), din care 664.497,26 lei reprezintă  valoarea cheltuielilor diverse şi neprevăzute.
Graficul calendaristic de execuţie a lucrărilor este pe o perioadă de 13 luni cu o durată de execuţie de 10 luni.
S.C. PROVIA S.R.L. – servicii de asistenţă tehnică din partea proiectantului pe perioada de execuţie a lucrărilor – valoare contract: 59.500 lei (fără TVA);
P.F.A. Dănilă Ioan Mircea – servicii de dirigenţie de şantier pe perioada de execuţie a lucrărilor – valoare contract: 85.000 lei (fără TVA);
S.C. EUNITAS CONSULTING S.R.L. – servicii de consultanţă în management de proiect – valoare contract: 89.858,64 lei (fără TVA);
S.C. INSIDE MEDIA S.R.L. – servicii de publicitate – valoare contract: 16.016 lei (fără TVA).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.