Alertă maximă! MOARTEA-FULGER ameninţă majoritatea populaţiei ROMÂNIEI. Avertisment sumbru

Alertă maximă! MOARTEA-FULGER ameninţă majoritatea populaţiei ROMÂNIEI. Avertisment sumbru

Potrivit unui studiu realizat în Olanda, publicat în Journal of Neurology Neurosurgery and Psychiatry, o femeie din două şi un bărbat din trei riscă să dezvolte o afecţiune neurologică, accident vascular cerebral (AVC), demenţă sau Parkinson.

Studiul cercetătorilor olandezi se bazează pe observaţiile ştiinţifice realizate pe 12.102 persoane cu vârste de peste 45 de ani, din 1990 până la deces sau până în 1 ianuarie 2016.

Dintre cele 5.291 de decese survenite în cei 26 de ani de monitorizare, 1.489 de subiecţi au dezvoltat demenţă – în cea mai mare parte Alzheimer (80%) – 1.285 au suferit AVC, iar 263 au fost diagnosticaţi cu boala Parkinson.

Riscul creşte odată cu înaintarea în vârstă, însă diferă în mod semnificativ în funcţie de sex. Astfel, una din două femei (48%) de 45 de ani riscă să dezvolte una dintre cele trei boli, în comparaţie cu unul din trei bărbaţi (36%), potrivit studiului epidemiologic.

Femeile au o predispoziţie mult mai mare de a dezvolta demenţă în comparaţie cu bărbaţii, în timp ce aceştia din urmă riscă să sufere AVC mai precoce în comparaţie cu femeile.sursa:evz.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.