Guvernul a vorbit cu Google despre sprijinirea Centenarului Marii Uniri

Ministrul Culturii și Identității Naționale, George Ivașcu, s-a întâlnit azi cu o delegație a Google prezentă în România, unde compania şi-a exprimat intenţia de a susţine inițiative ce vizează aniversarea Centenarului Marii Uniri.

“Apreciem intenția Google de a se alătura Ministerului Culturii și Identității Naționale pentru a susține inițiative ce vizează aniversarea Centenarului Marii Uniri. De aceea, îmi doresc ca în acest an să îmbogățim prezența României pe platforma Google Arts & Culture, prin includerea mai multor instituții aflate în subordinea sau sub coordonarea MCIN și digitizarea colecțiilor acestora. Consider că beneficiind de colaborarea cu Google putem contura o mai bună prezență a Centenarului Marii Uniri în mediul on-line, inclusiv prin realizarea unor aplicații dedicate acestui important eveniment. Îmi doresc mult acest parteneriat și consider că avem astăzi o întâlnire determinantă, care pune bazele unor acțiuni comune, concrete și constructive. România are foarte multe personalități care au trecut în anonimat, în mod nemeritat. Pe uriașul Constantin Brâncuși îl știe întreaga lume pentru că a trăit în Franța, pentru că sculpturile sale sunt cunoscute pe multe meleaguri. Dar pentru că o bună parte a vieții de zi cu zi s-a mutat în mediul on-line, instituțiile de cultură și nu numai trebuie să se adapteze acestei noi realități și să își popularizeze valorile cu ajutorul acestor instrumente specifice mediului virtual”, a declarat ministrul Culturii și Identității Naționale, George Ivașcu.

Între altele, s-au purtat discuţii şi despre Propunerea de Directivă privind Dreptul de Autor în Piața Unică Digitală. Ministerul amintit şi-a exprimat dorinţa să implementeze  măsuri care să permită dezvoltarea serviciilor online, să faciliteze inovarea, să asigure o ofertă de conținut variată și accesibilă pentru consumatori și, totodată, să respecte deținătorii de drepturi.

Sursa: economica.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.