SCANDALUL pe alunecările de teren din Cavnic a luat AMPLOARE!

cavnicAlunecările de teren din Cavnic n-au legătură cu lucrările de la Drumul Baia Sprie – Bârsana

Precipitaţiile abundente din ultimele zile au provocat inundaţii şi alunecări de teren în Maramureş, una din zonele afectate fiind oraşul Cavnic. Fără a lua în considerare cauzele reale ale alunecărilor de teren de pe DJ 184, la km 20+350, primarul oraşului, Vladimir Petruţ, s-a grăbit să pună vina pe  Consiliul Judeţean Maramureş şi pe firma care efectuează lucrările la proiectul „Reabilitare traseu de drum Baia Sprie – Bârsana”.

Specialişti din cadrul S.C. Drumuri-Poduri  Maramureş S.A. s-au deplasat la faţa locului pentru a analiza situaţia. Alunecarea de teren s-a produs pe partea dreaptă a drumului, deasupra unui zid de sprijin din beton, la aproximativ 15 metri distanţă de marginea rigolei carosabile a drumului judeţean. Adâncimea alunecării este de 10-12 m, lăţimea de 8-10 m, iar înălţimea de 1,8-2 m, volumul fiind de aproximativ 150 mc. O parte din pământul dislocat a ajuns pe partea carosabilă şi a fost curăţat de un buldo-excavator al primăriei, carosabilul fiind acum liber, semnalizat cu balize. Potrivit raportului prezentat, în zona afectată s-au făcut lucrări recente de lărgire a unui drum lateral, care ar fi putut strica echilibrul natural al terenului. Aceste lucrări nu fac parte şi nu s-au făcut în cadrul lucrărilor aferente proiectului „Reabilitare traseu drum Baia Sprie – Bârsana.”

„Domnul primar face acuzaţii grave şi nefondate din cel puţin două perspective. Pe de-o parte, pentru că nu este în obligaţia firmei executante a proiectului să execute lucrări care sunt în atribuţiile administraţiei locale a oraşului Cavnic. Ori lucrările care au provocat alunecarea de teren n-au fost făcute de firma Diferit şi n-au legătură cu proiectul care se finalizează în zilele următoare. Pe de altă parte, ar trebui să cunoască aceste lucruri, iar domnia-sa dă semne că nu le ştie. Asta înseamnă, implicit, că nu-şi cunoaşte atribuţiile sau că dezinformează în mod deliberat.” – apreciază preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Zamfir Ciceu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.