Tineri muzicieni de excepție, în concert la Castelul Peleș    

Lucrări ale compozitorilor clasici și romantici, dar și cântece inspirate din folclorul românesc și european, vor răsuna sâmbătă 28 iulie, de la ora 16:00, în Sala de Concerte a Castelului Peleș. Un adevărat maraton al tinerei generații de muzicieni români, dar și străini, pasionați ai chitarei clasice și ai flautului, se va desfășura în impresionanta Sală de concerte inaugurată în 1906 la dorința Reginei Elisabeta.

Concertul face parte din Stagiunea „Sunetul Muzicii”, iar programul este  inclus și înFestivalul ICon Arts Transilvania.

Intrarea va fi liberă, invitațiile putând fi obținute la adresa: peles.ro@gmail.com.  

Vor concerta tineri instrumentiști de excepție din România, Germania, Coreea de Sud,participanți la masterclass-ul de chitară de la Biertan, în cadrul Academiei ICon Arts, ed. a XVI-a, coordonat de trei personalități europene: Costin Soare, Reinbert Evers (Germania) șiAndrás Csáki (Ungaria), precum și paricipanți la cursul de măiestrie susținut de flautistaIoana Turcu, artist cu o bogată experiență concertisică și de cercetare în programe internaționale. La pian se va afla Verona Maier, artistă remarcată pentru cariera impresionantă desfășurată pe scene importante din țară și străinătate.

Programul va cuprinde lucrări: Francisco Tárrega, Frank Martin, Manuel Maria Ponce, William Walton, în interpretarea tinerilor chitariști:  Emil Filipescu, Jiho Ban (Coreea de Sud), Julian Richter (Germania), Ioan Bănescu, precum și de: Vasile Jianu, George Enescu, Grigoras Dinicu, Louis Ganné, interpretate de flautiștii: Ilinca Nicolae, Daria Cristescu, Ioana Irimescu, Giulia Apetrei, Cosmin Cioca, Costin Săndulescu.

Recitalul de la Sinaia este organizat de Muzeul Național Peleș și Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România prin programul „Oportunități la tine acasă” dedicat tinerilor muzicieni excepționali care găsesc, astfel, reale oportunități de afirmare aici, acasă, pe scenele din România.

Amănunte pe: www.asociatiaprovalores.ro

Parteneri: Banca Transilvania, ExcesMusic şi Asociaţia Pro Valores.

Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Enjoy TV, Observator cultural, Radio Trinitas, Calendar evenimente, Roportal.ro, onlinegallery.ro, JurnalMM.ro, Capital cultural, Agentia de carte, România pozitivă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.