Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

ACEȘTI BĂIEȚI MERITĂ O SALĂ PLINĂ! Mâine, toate drumurile duc la Sala Sporturilor

ACEȘTI BĂIEȚI MERITĂ O SALĂ PLINĂ! Mâine, toate drumurile duc la Sala Sporturilor

Duminică, MINAUR va susține ultimul meci pe teren propriu din această ediție de CL. După un sezon excepțional încununat cu trei trofee (titlul, Cupa și Supercupa României), a venit o participare mai mult decât onorabilă în ehfcl, mai ales dacă ținem cont de condițiile și ”atmosfera” din jurul echipei.

Un motiv în plus este și faptul că îl vom revedea, ca adversar, pe unul dintre idolii tribunei din sezonul trecut: Steffen S. Stegavik. În ciuda veștilor încurajatoare care ne vin ”pe surse”, eu personal sunt convins că procesul de destrămare va continua, iar pentru unii jucători, acesta va fi ultimul meci pe teren propriu sub culorile clubului.

Este, așadar, un motiv în plus să le demonstrăm atașamentul (măcar noi, suporterii) și să le mulțumim pentru tot ce au făcut în această perioadă frumoasă pentru Minaur tuturor acelora care au contribuit la aceste performanțe: Lars Walther, Petru Pop, Ioachim Nicolae, Nikola Eklemovic, Cristian Malmagro Viaña, Ivan Milas, Andrei Grasu, Patricio Martinez Chavez, Ivan Karacic, Uros Vilovski, Vladislav Vlad Ostroushko, Inal Aflitulin, Tamas Ivancsik, Péter Tatai, Razvan Pop, Antonio Pribanić, Marius Sadoveac, Albert Cristescu, Dani Bera, Alexandru Sabou, Viorel Fotache, Andrei Popescu, Busecan Mihai, Bogdan Mihai, Tudor Marta . Iar ei, cu siguranță, se vor strădui să ne ofere un meci (poate și un rezultat!) excepțional, mesajul unui suporter adevarat Tepei Gheorghe.

Pentru HCM Minaur, mâine de la ora 18:00 este programat ultimul joc pe propriul teren în grupa D din EHF Velux Champions League, adversara campioanei României urmând să fie Elverum Handball Herrer, din Norvegia.

Ambele formații, debutante în grupele EHF Velux Champions League, s-au mai întâlnit o singură dată, în meciul tur, disputat în Norvegia și terminat la egalitate, scor 28-28 după ce Elverum a egalat la ultima fază de joc.

În această etapă, penultima din grupa D, Motor Zaporozhye joacă pe teren propriu împotriva celor de la Kadetten Schaffhausen, în timp ce Metalurg Skopje primește vizita danezilor de la Skjern.

Cuplul de arbitri care ne va arbitra în meciul de mâine vine din Franța, fiind format din domnii Thierry Dentz și Denis Reibel. Observator din partea Federației Europene de Handbal va fi Darko Repensek (Slovenia).

Echipa Meciuri V E I Golaveraj +/- Puncte
1 HC Motor Zaporozhye 8 6 0 2 229:218 11 12:4
2 Skjern Handbold 8 5 1 2 232:211 21 11:5
3 Kadetten Schaffhausen 8 4 1 3 223:216 7 9:7
4 HCM Minaur 8 3 3 2 217:215 2 9:7
5 HC Metalurg 8 2 0 6 172:187 -15 4:12
6 Elverum Handball Club 8 1 1 6 216:242 -26 3:13
Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire