Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Farul Constanța rămâne în Superligă după o victorie la penalty-uri cu Chindia Târgoviște

Farul Constanța rămâne în Superligă după o victorie la penalty-uri cu Chindia Târgoviște

FC Farul Constanța și-a asigurat prezența în ediția viitoare a Superligii, după ce a învins-o pe Chindia Târgoviște cu scorul de 4-2 la loviturile de departajare, duminică seara, pe Stadionul Central din Ovidiu, în manșa secundă a barajului de menținere/promovare.

După remiza spectaculoasă din tur, 3-3 la Târgoviște, returul s-a încheiat la egalitate, 1-1, atât după timpul regulamentar, cât și după prelungiri, astfel că soarta dublei s-a decis de la punctul cu var.

Chindia a deschis scorul rapid, în minutul 8, prin Daniel Florea, care a finalizat o centrare venită de la Mădălin Martac. Farul a alergat apoi după egalare și a reușit să restabilească echilibrul în minutul 56, când Eduard Radaslavescu a înscris cu un șut de la marginea careului, profitând de o respingere greșită a defensivei adverse.

Echipa pregătită de Flavius Stoican a dominat autoritar partida și și-a creat numeroase ocazii de gol. Denis Alibec și Ionuț Cojocaru au fost foarte aproape de gol în finalul timpului regulamentar și în prelungiri, însă au lovit bara porții.

La loviturile de departajare, constănțenii au fost impecabili. Denis Alibec, Dan Sîrbu, Ionuț Cojocaru și Narek Grigorian au transformat toate penalty-urile executate. De partea cealaltă, Chindia a ratat prin Andrei Pandele și Iulian Roșu, ambii șutând peste poartă, în timp ce Rareș Mihai și Daniel Celea au înscris.

Astfel, Farul se impune cu 4-2 la penalty-uri și își păstrează locul în primul eșalon al fotbalului românesc, în timp ce Chindia Târgoviște va continua în Liga a II-a și în sezonul următor.

Farul Constanța – Chindia Târgoviște 1-1 (după prelungiri), 4-2 la loviturile de departajare
Marcatori: Eduard Radaslavescu (56), respectiv Daniel Florea (8).
În tur: 3-3.
Stadion: Academia Hagi – Stadion Central, Ovidiu.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire