Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Alexandru Dedu: “Un antrenor liber de contract ar fi ideal pentru a prelua naționala de senioare a României”

Alexandru Dedu: “Un antrenor liber de contract ar fi ideal pentru a prelua naționala de senioare a României”

Alexandru Dedu a vorbit în premieră despre problemele de la naționala de senioare, după ce Comisia Tehnică a Federației Române de Handbal a votat pentru demiterea lui Tomas Ryde din funcția de antrenor principal.

Președintele FRH își dorește în funcția de selecționer un antrenor liber de contract. Patru tehnicieni români se află pe lista de potențiali viitori antrenori ai naționalei: Bogdan Burcea (SCM Craiova), Florentin Pera (SCM Râmnicu Vâlcea), Adrian Vasile (CSM Bucureşti) şi Aurelian Roşca (ex-Dunărea Brăila).

“Noul antrenor trebuie să îndeplinească toate condițiile regulamentare, trebuie să fie master coach sau cursant master coach. Mi-aș dori ca noul antrenor să fie liber de contract sau să devină liber de contract, astfel încât să-și dedice tot timpul echipei naționale. Ar fi ideal să fie așa, pentru că s-ar acorda mult mai multă atenție echipei naționale, în acest scurt timp rămas până la turneul preolimpic, și ar elimina foarte multe alte discuții care nu-și au locul, legate de interese. Chiar dacă aș avea o preferință în legătură cu viitorul selecționer, nu o voi face publică.” – Alexandru Dedu, președinte FR Handbal.

Două luni până la turneul preolimpic

Naționala feminină de handbal va juca pentru obținerea calificării la Jocurile Olimpice la turneul preolimpic ce va avea loc în Muntenegru, în perioada 20-22 martie. România, Muntenegru, Norvegia și Coreea de Nord vor lupta pentru primele două locuri, cele care asigură biletele pentru Tokyo.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire