Apel pentru redobândirea demnităţii de gazetar sportiv

“Ca şi anul trecut, vă chem mai întîi de toate să încercăm cu toţii să redobîndim demnitatea de gazetar sportiv, o meserie pe care prea mulţi încearcă să o ia în batjocură. Există astăzi ameninţări directe şi sancţiuni pentru gazetarii sportivi “incomozi”, există emisiuni interzise şi articole dictate de diferiţi patroni. Este momentul unei solidarităţi de breaslă, fără de care riscăm să pierim cu toţii! Am spus întotdeauna că meseria de gazetar sportiv este cea mai frumoasă meserie din lume… Dar trebuie să ne-o apărăm şi să facem totul pentru a recăpăta demnitatea acestei meserii!“, a fost mesajul preşedintelui Asociaţiei Presei Sportive din România, Dumitru Graur, în cadrul Adunării Generale ordinare, care a avut loc vineri, 14 noiembrie, la hotel Ibis Nord din Bucureşti.

La adunare au fost prezenţi 40 de jurnalişti din toate colţurile ţării, din oraşe precum Timişoara, Bucureşti, Reşiţa, Cluj, Craiova, Focşani, Piteşti, Iaşi, Botoşani, Miercurea Ciuc, Baia Mare sau Ploieşti. “În primul rând vreau să mulţumesc celor care se află azi în sală, o parte dintre gazetarii prezenţi fiind veniţi de la sute de km depărtare. Şi le mulţumesc pentru efortul lor şi pentru dorinţa de a fi alături de noi. În al doilea rând, trebuie să menţionez că această întrunire reprezintă un succes în sine, dat fiind că APS reuşeşte să organizeze pentru a doilea an consecutiv o Adunare Generală, după foarte mulţi ani în care se renunţase la ea. Faptul că am invitat să participe gazetari din toate colţurile ţării, asigură o reprezentativitate reală organizaţiei noastre. Aşa cum probabil ştiţi, însăşi Adunarea generală de alegeri nu era decît un simulacru cu ani în urmă, membrii APS votînd prin plicuri trimise de la redacţii, evident prea puţin interesaţi de soarta asociaţiei. În ceea ce mă priveşte, imediat după ce am devenit preşedintele APS, mi-am pus în agendă dorinţa de a organiza o reală Adunare Generală, care să poată discuta deschis toate problemele gazetăriei sportive de astăzi. Şi am izbutit anul trecut în luna august, când lucrările Adunării Generale s-au desfăşurat într-una dintre sălile de conferinţă de la Hotelul RIN, iar astăzi continuăm, organizând Adunarea Generală pe anul 2014 la hotelul IBIS, în prezenţa dumneavoastră“, a spus preşedintele APSR, Dumitru Graur.  Apoi a fost prezentat “Raportul preşedintelui APSR“, din care spicuim:

“Primirea asociaţiei sub Înaltul Patronaj al Casei Regale a României. Festivitatea s-a desfăşurat la 9 noiembrie 2011, la Palatul Elisabeta şi a avut o mare încărcătură emoţională. APS a devenit una dintre foarte puţinele organizaţii profesionale care are cinstea de a se putea mîndri cu Înaltul Patronaj al Majestăţii Sale Regelui Mihai I al României. Acest titlu onorează, dar şi obligă la păstrarea unui statut superior, la impunerea respectării condiţiei de gazetar profesionist, aflat permanent în slujba intereselor sportului.

Organizarea Galei “APS 85”. În 2012, cu prilejul împlinirii a 85 de ani de la înfiinţarea Asociaţiei Presei Sportive, am organizat la Ateneul Român o gală festivă de mari dimensiuni, care a reuşit să marcheze în mod corespunzător acest moment jubiliar. În prezenţa Alteţelor lor Regale Principesa Margareta şi Prinţul Radu, câteva sute de invitaţi, au asistat la o gală excepţional realizată, în care momentele de premiere au fost îmbinate cu momente artistice de înaltă ţinută, care au încântat publicul. Reamintesc că înregistrarea integrală a evenimentului se poate vedea pe site-ul APS.

Fiindcă am vorbit despre site, fără îndoială că un real succes a fost crearea site-ului www.apsmedia.ro, atît de necesar comunicării cu membrii APS, ca şi pentru informarea privind problematica generală a presei sportive. Am făcut aşadar un uriaş pas înainte în direcţia comunicării cu membrii asociaţiei, ca şi în scopul prezentării unor teme de interes specializat, doar pentru gazetarii sportivi şi în special pentru cei mai tineri dintre ei. Este adevărat că mi-ar fi plăcut ca site-ul nostru să fie ceva mai activ şi mai des vizitat de gazetarii de sport, să devină o adevărată tribună de opinii şi teme de interes general, dar lucrul acesta încă nu s-a întâmplat. Poate pe viitor!“, a precizat preşedintele APSR.

“Un nou sediu pentru APS. De un an şi jumătate, noul sediu se află în clădirea MTS (str. Vasile Conta nr. 16, et. II). Prin sponsorizare a fost cumpărat mobilier nou,  s-a dotat secretariatul cu un nou computer, telefon, fax, copiator, Internet, cablu TV etc., renunţîndu-se la absolut toate obiectele uzate din inventarul vechiului sediu.

Preschimbarea legitimaţiilor APS. Aşa cum aţi văzut, legitimaţiile au acum un format modern, fiind editate exclusiv în sistem digital, inclusiv fotografiile şi semnătura preşedintelui (au fost înlocuite astfel vechile cartoane pe care numele erau dactilografiate cu ajutorul maşinii de scris şi pe care se lipeau apoi fotografiile membrilor APS, un procedeu învechit, care probabil nu se mai folosea nicăieri). La începutul anului curent, APS a demarat acţiunea de reînnoire a legitimaţiilor, având valabilitate pentru doi ani, respectiv 2014-2015. De asemenea, menţionez că se pot elibera şi premise de acces auto cu sigla APSR, celor interesaţi de acest lucru.

Organizarea Galei “Best of the Best”, împreună cu cotidianul Gazeta Sporturilor şi cu sponsorul Premier Palace Group. A fost gala în care li s-au acordat premii pentru întreaga lor carieră exemplară – în urma unei anchete jurnalistice complexe – lui Gică Hagi (desemnat cel mai bun jucător roman din toate timpurile), lui Mircea Lucescu (cel mai mare antrenor) şi lui Nicolae Rainea (cel mai bun arbitru). Această gală a fost o reuşită din toate punctele de vedere, un exemplu pentru o astfel de organizare benefică pentru gazetăria sportivă prin susţinerea financiară integrală a sponsorului.

Turneul internaţional de fotbal pentru ziariştii sportivi din Balcani. A fost o premieră pentru ţara noastră. Evenimentul a avut loc la Buşteni, între 8 şi 12 iulie 2013, cu participarea asociaţiilor similare din regiunea balcanică, plus vecinii tradiţionali, ziariştii din Moldova. Au participat aşadar echipele de gazetari sportivi din Bulgaria, Muntenegru, Serbia, Macedonia, Moldova, Croaţia şi evident România. Turneul a fost un succes, toţi cei prezenţi (peste 80 de gazetari străini) avînd numai cuvinte de laudă pentru organizatori. Timp de 4 zile, s-a jucat fotbal de dimineaţă pînă seara, dar au existat şi mai multe întîlniri ale gazetarilor sportivi prezenţi la Buşteni, între care cea cu preşedintele AIPS Europe, grecul Yannis Daras. Cupa rezevată celei mai bune echipe a turneului a revenit selecţionatei României, care a învins cu 5-1 în finală Moldova.

 

Ce am reuşit în ultimul an

Vom trece acum la bilanţul ultimului an, respectiv perioada august 2013 – noiembrie 2014. Poate mai puţin bogată în evenimente, în această perioadă din viaţa asociaţiei putem raporta o serie de succese foarte frumoase:

În primul rând voi remarca editarea de către APS, începând din luna octombrie a anului trecut, a unei noi reviste dedicată activităţilor sportive, intitulată SPORT ÎN ROMÂNIA. Este o revistă glossy, cu apariţie lunară, tipărită în excelente condiţii tipografice şi despre care sunt mândru că o pot numi “revistă de cultură şi educaţie sportivă”, adică mai exact ceea ce nu prea mai face nici o altă publicaţie din ţară! Pentru lucrul acesta cel mai simplu lucru este să accesaţi site-ul propriu, la adresa: www.sport-inromania.ro“, a declarat Dumitru Graur.

“Trebuie să menţionez în acest raport şi reprezentarea la nivel internaţional şi … competiţional, fiindcă o serie de gazetari români, membri ai APS, au participat la doua întreceri internaţionale rezervate ziariştilor sportivi.  Astfel, în perioada 8-12 octombrie, la Ohrid (în Macedonia) a avut loc a 3-a ediţie a Balcaniadei de fotbal a presei sportive. Au participat echipe reprezentând asociaţiile gazetarilor sportivi din Bulgaria, Croaţia, Serbia, Bosnia Herzegovina, Muntenegru, Macedonia, Romania şi Moldova. România (deţinătoarea trofeului după ediţia de la Buşteni) a fost reprezentată de o selecţionată formată exclusiv din jurnalişti timişoreni, antrenor-jucător fiind celebrul  fost internaţional Iosif Rotariu, regulamentul competiţiei permiţând prezenţa unui fost jucător. Delegaţia a fost condusă de Octavian Stăncioiu, prezent astăzi în sală, pe care trebuie să-l felicit pentru modul în care a dus la bun sfârşit sarcina de reprezentare la Ohrid. Jucători au fost: Adrian Cireap, Cosmin Dan, Ionuţ Suciu, Bogdan David, Dan Coclici, Valentin Sămînţă,  Răzvan Anghel şi  Iosif Rotariu. Chiar dacă în final au ocupat abia locul 4 (pierzând aşadar trofeul!), le mulţumesc tuturor pentru efortul de a lipsi 4 zile de acasă şi a străbate peste 1.500 km cu microbuzul, distanţă care desparte Timişoara de Ohrid, în Macedonia. Trebuie să vă comunic de asemenea că la Ohrid s-au reunit reprezentanţi ai 10 asociaţii de ziarişti din zona noastră, cu care ocazie a luat fiinţă Asociaţia Jurnaliştilor de Sport din Sud-Estul Europei. Fac parte în momentul de faţă Bulgaria, Croaţia, Serbia, Bosnia-Herzegovina, Muntenegru, Macedonia, Romania Moldova, Grecia şi Turcia, urmând foarte probabil să se alăture curând Ungaria, Malta, Cipru şi Albania. Cu totul ar fi nu mai puţin de 15 ţări în această asociaţie a gazetarilor sportivi, ceea ce ar putea reprezenta o anumită forţă. Fiind abia la început, este însă prematur să mă pronunţ asupra funcţionabilităţii acestei uniuni regionale, a cărei iniţiativă este fără îndoială laudabilă.

Aproximativ în aceeaşi perioadă, delegaţia APSR a participat la Olimpiada Internatională Media (OIM), de la Sousse (Tunisia), unde a reuşit să obţină patru medalii de aur, la fotbal, nataţie, cros şi tenis de masă, în cele 12 discipline de concurs. Din delegatia noastră au făcut parte, printre alţii: Iulian Anghel (Adevărul), Cătălin Cîrnu (Radio România Actualităţi), Gabriel Balica (Radio Oltenia), Romeo Chiriac (APSR), Mihai Toma (Libertatea), Andrei Marinaş (Digi24 Craiova) şi Cristi Vlad (Digisport). La a XVII-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale Media, care s-a disputat între 3 şi 12 octombrie, au participat aproximativ 300 de jurnalişti din 15 ţări ale lumii.

În fine, dar nu în ultimul rând, în dimineaţa zilei de 11 octombrie a.c., dată la care s-a jucat şi partida oficială dintre selecţionatele României şi Ungariei, selecţionata ziariştilor sportivi români a întâlnit echipa similară a Asociaţiei maghiare a gazetarilor sportivi, pe terenul din incinta Alexandreea Club, în imediata apropiere a Arenei Naţionale. Am putea zice că această întâlnire este una deja tradiţională, fiind organizată prima oară în 2013 (la celălalt meci România-Ungaria, în preliminariile CM), ea fiind dotată şi cu un trofeu, Cupa Iosif Petschiovski, jucătorul de legendă care a evoluat în ambele ţări, atât în campionat, cât şi în echipele naţionale. Dacă în meciul de anul trecut victoria ne-a revenit cu scorul de 6-2, anul acesta meciul s-a încheiat cu scorul de 4-2 pentru gazetarii români, care au păstrat astfel trofeul. După meci, toţi ziariştii prezenţi au fost invitaţi de APSR la o masă comună, dorinţa noastră fiind de a demonstra tuturor că între gazetarii români şi cei unguri nu poate exista decât o relaţie colegială, de prietenie, neavând niciun motiv de ceartă sau învrăjbire, atâta vreme cât facem aceeaşi meserie şi aveam aceleaşi idealuri. Fără îndoială, partenerii noştri ne aşteaptă la Budapesta, în toamna anului viitor, pentru a încerca să-şi ia revanşa!

Bilanţ financiar echilibrat. Cu toate că APS nu are asigurate decât fonduri extrem de reduse, fiind subvenţionată de membrii săi exclusiv prin plata cotizaţiei, bilanţul financiar a fost destul  de bun pe anul la care ne referim, mulţumită în special finanţării primite din partea revistei Sport în România, care este o activitate economică menită să susţină asociaţia noastră.

Per total, luând în discuţie realizările ultimului an, APS a avut în 2013 venituri totale în sumă de 164.143 lei (cu un spor de 12 la sută faţă de anul 2012) şi cheltuieli totale de 161.634 lei (în creştere cu 15,5 la sută faţă der anul precedent), rezultând un excendent de 2.509 lei. Excendentul este mai redus faţă de anii precedenţi, dar este de reţinut că veniturile din activităţile economice (respectiv editarea revistei Sport în România) s-au ridicat la suma de aproape 66.552 lei, iar cheltuielile la doar 40.017 lei, cu un excedent de 26.535 lei! Pe de altă parte, veniturile provenite din activităţi fără scop patrimonial (cotizaţii în special) s-au ridicat la suma de 97.591 lei, iar cheltuielile fără scop patrimonial (salarii, taxe şi impozite, telefon etc.) au fost de 121.617 lei, cu un deficit de 24.026, acoperit însă, aşa cum spunem, din finanţarea primită de la revista Sport în România.

Mai merită să menţionez că întregul proces de contabilitate a fost încredinţat unei firme specializate, cu experţi-contabili, lucru care reprezintă de asemenea un mare pas înainte faţă de modul în care se alcătuiau actele contabile nu cu multă vreme în urmă.

Pentru perioada care urmează APS îşi doreşte să intensifice iniţiativa de a invita membrii săi să direcţioneze, conform prevederilor legale, 2 la sută din impozitul pe venituri către asociaţie. Dacă acest lucru ar fi înţeles şi susţinut, APS ar putea scăpa de o mulţime de neajunsuri financiare. Tocmai de aceea fac apel la toţi membri APS să privească serios această iniţiativă, susţinîndu-şi astfel financiar asociaţia din care fac parte, chiar din primăvara anului viitor.

În final, nu trebuie uitat nici Protocolul semnat cu Liga Profesionistă de Fotbal, prin care se stipula ca persoanele acreditate la meciurile campionatului naţional Liga 1 să fie în exclusivitate membri ai Asociaţiei Presei Sportive. Acest protocol a fost semnat în luna iulie, înaintea disputării primei etape din noua ediţia de campionat, fiind de natură de a reglementa în primul rând accesul pe stadioane, la locurile rezervate presei sportive, ziariştilor care practică această meserie în chip profesionist, excluzând persoanele neavenite. Se întâmplă prea des pe stadioanele noastre să vedem cum la masa presei sau în sălile de conferinţă apar tot felul de persoane care flutură la intrare o legitimaţie de presă obţinută cine ştie cum, având însă prea puţine tangenţe cu meseria de gazetar sportiv profesionist. Din păcate, reacţia virulentă a unui cotidian de specialitate, care a preferat să rămână în afara APS dar să beneficieze de toate privilegiile acordate gazetarilor de sport, i-a făcut pe cei de la LPF să facă un pas înapoi, lăsând cluburile de fotbal să elibereze propriile lor acreditări, ceea ce contravine intereselor breslei noastre. Vom milita în continuare pentru respectarea Protocolului şi revenirea la normalitate pe stadioanele noastre, acolo unde îşi fac meseria gazetarii profesionişti”.

 

Ce ne propunem de acum înainte

“Gala Sportului Românesc şi a Premiilor APS. Sperăm ca la finalul acestui an (sau la începutul celui viitor) să poată fi organizată, prin colaborare cu MTS şi COSR, tradiţionala Gală a Sportului Românesc, completată de premiile Asociaţiei Presei Sportive. Dorim ca această gală să reunească valorile sportive naţionale şi gazetarii sportivi, invitaţi de onoare de peste hotare, membri ai familiei regale a României, artişti şi politicieni, reprezentând practic întreaga societate românească. Evenimentul ar urma să fie preluat de Televiziunea naţională şi difuzat ulterior pe unul dintre canale TVR. Desigur, veţi fi invitaţi cu toţii să asistaţi la această Gală!

În fine, ultimul mare proiect (şi probabil cel mai dificil de realizat) este legat de Şcoala de jurnalişti sportivi pe care dorim să funcţioneze pe lîngă asociaţia noastră. Dacă există acum tot felul de facultăţi care dau diplome pentru viitorii gazetari, de ce n-ar exista şi o şcoală reală pentru jurnaliştii sportivi, cu profesori selectaţi dintre cele mai cunoscute nume ale gazetăriei noastre, oameni care au dat dovadă de deplin profesionalism şi pot deveni exemple de urmat pentru tînăra generaţie? Nu va fi deloc uşor, fără îndoială, dar este un proiect de suflet pentru mine, pe care sper să-l pot duce la bun sfîrşit.

Nu voi încheia acest capitol înainte de menţiona dorinţa noastră de a permanentiza Adunările Generale ale membrilor APS. Sperăm ca ele să devină anuale şi să reprezinte un eveniment major, aşteptat de toţi ziariştii sportive – şi, lucru important, nu este obligatoriu ca Adunarea Generală să se desfăşoare în Capitală! Dacă vor exista propuneri din partea dvs. pentru a fi organizată la anul această întîlnire, în oricare colţ al ţării, vă promit că le vom da toată atenţia. Trebuie ca adunările noastre să intre în tradiţie şi sper să crească mult numărul participanţilor la viitoarele întîlniri. Dacă vom ţine seama de … tradiţia deja înfăptuită, aceea ca Adunările noastre generale să se desfăşoare în dimineaţa zilei în care la Bucureşti se dispută un meci important al echipei naţionale, atunci s-ar putea ca viitoarea AG să fie programată pe data de 29 martie anul viitor, atunci când România întâlneşte Insulele Feroe, în preliminariile CE“, a spus preşedintele APSR.

De asemenea, preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a răspuns cu drag invitaţiei de a participa la adunarea jurnaliştilor APSR, unde a venit însoţit de Ciprian Paraschiv, directorul pentru dezvoltare din cadrul FRF. “Prima dată am participat la evenimentul istoric de acum 2 ani de la Ateneul Român, când Asociaţia Presei Sportive a sărbătorit împlinirea a 85 de ani de existenţă“, a spus preşedintele FRF. Apoi, Burleanu a avut o atitudine degajată şi constructivă în faţa “tirului“ de întrebări venit din partea membrilor APSR. ”Abordarea FRF faţă de presă este una de normalitate. Intenţionăm să facem un parteneriat cu presa locală şi să scoatem un newsletter în această direcţie. După meciul cu Danemarca vom face un periplu prin ţară, care se va încheia pe 4 decembrie. Ne dorim să avem câte un colaborator în oraşe precum Brăila, Cluj, Bacău, Timişoara sau Slatina. Vă asigur că nu vor mai fi niciun fel de problemă la masa presei la partidele naţionalei de acasă“, a spus Burleanu.

S-a mai discutat şi despre tipărirea unui anuar şi a unei reviste a FRF şi despre organizarea unei competiţii „transfrontaliere” de fotbal la nivel juvenil la Iaşi, cu participarea echipelor din România, Chişinău (Rep. Moldova) şi Cernăuţi (Ucraina). Jurnaliştii prezenţi la AGO au votat în unanimitate Raportul preşedintelui APSR, ca şi Codul de etică profesională prezentat la Congresul AIPS de la Baku din aprilie 2014, iar preşedintele UZPR, Doru Dinu Glăvan, a vorbit despre câteva proiecte care să vină în sprijinul ziariştilor sportivi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.