Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Auto-F1: Campionul mondial Sebastian Vettel părăsește Red Bull la finalul sezonului

Cvadruplul campion mondial de Formula 1, germanul Sebastian Vettel, va părăsi echipa Red Bull, cu care a triumfat între 2010 și 2013, și va concura de anul viitor, aproape sigur, la Ferrari, relatează agențiile de presă.

Echipa Red Bull a anunțat plecarea lui Vettel prin intermediul unui comunicat la Suzuka, unde are loc Marele Premiu al Japoniei:''Sebastian Vettel ne-a anunțat că părăsește Red Bull la finalul sezonului 2014. Vrem să-i mulțumim călduros lui Sebastian pentru incredibilul său rol pe care l-a jucat la Red Bull în ultimii 6 ani''.

Directorul lui Red Bull, Christian Horner, a anunțat că viitoarea destinație a lui Vettel este Ferrari, deși scuderia italiană nu a confirmat încă mutarea.

Locul lui Vettel va fi luat de rusul Daniil Kviat, de la Toro Rosso, care la anul va concura alături de australianul Daniel Ricciardo.

Vettel, 27 ani, care a făcut parte timp de 15 ani din familia Red Bull, a declarat că i-a fost dificil să ia această decizie:''E o zi dificilă și o decizie dificilă. Am avut un parcurs incredibil în ultimii 5-6 ani. Evident acest an nu a fost așa cum am sperat noi, dar face parte din curse, din viață. Părăsesc un loc în care am fost foarte fericit, dar a un moment dat în viață simți că vrei ceva nou. Această opinie m-a făcut să decid să părăsesc Red Bull și să încep un nou capitol. Sunt plin de speranță și de încredere că oriunde mă voi duce, voi reuși''.

Plecarea lui Vettel poate confirma și ruptura dintre Ferrari și Fernando Alonso, deși spaniolul a încercat mereu în ultimele luni să dezmintă aceste zvonuri.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire