Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Belarus - România 28-30 : Valentina Ardean a fost desemnată cea mai bună jucătoare a meciului

Belarus - România 28-30 : Valentina Ardean a fost desemnată cea mai bună jucătoare a meciului


Handbalistele României au făcut un pas mare către calificarea laCampionatul European din 2014, grație victoriei de miercuri, scor 30-28 (14-13), în fața reprezentativei din Belarus.

Returul de duminică, programat la Baia Mare.

Elevele lui Gheorghe Tadici au obţinut o victorie cu emoţii, deşi au controlat în proporţie de 90% meciul.

Belarus a început mai bine şi a condus cu 2-0, dar în minutul 13 tabela de marcaj arăta 6-3 pentru România. Echipa antrenată de Gheorghe Tadici a condus şi la patru goluri, 10-6 și 12-8, dar gazdele au revenit şi la pauză avansul echipei noastre era de un singur gol, 14-13.

Meciul a fost mai echilibrat după pauză, dar România s-a desprins din nou la patru goluri, în două rânduri. Gazdele au avut o perioadă foarte bună şi chiar au reuşit să treacă în avantaj, scorul ajungând de la 22-24 (în minutul 47) la 26-24 (în minutul 52). Româncele au punctat de trei ori la rând, pentru 27-26, Belarus a mai egalat o dată, 27-27, dar Nechita a tranşat soarta meciului marcând de trei ori la rând pe contraatac, astfel că echipa antrenată de Tadici s-a impus cu 30-28.

Valentina Ardean a fost desemnată cea mai bună jucătoare a României, iar Dronova a luat trofeul pentru cea mai bună handbalistă a gazdelor.

Cu 8 puncte, Norvegia a câştigat grupa a 6-a preliminară, acolo unde România ocupă locul al doilea, cu 2 puncte, iar Belarus e ultima, cu 0 puncte. Meciul retur cu Belarus se va juca duminică, 15 iunie, de la ora 18:30, la Baia Mare și va fi transmis ÎN DIRECT pe Digi Sport 1.

Româncelor le este suficient şi un egal pentru a se califica la Campionatul European care va fi găzduit de Croaţia şi Ungaria (7-21 decembrie).

Echipele la Belarus - România 28-30:

Belarus: Alesia Safonova - Irina Dronova (5 goluri), Natalia Vasilevskaia (3), Diana Ilina Natalia Koțina (1), Lilia Arțiuhovici (4), Irina Băi și wellness (1), Ganna Suhomirova (2), Anastasia Lobaci (2) , Ganna Stepanova (2), Karina Iejikova (7), Katerina Silițkaia (1). selecționer: Tomaz satisface.

România: Paula Ungureanu, Mirela Paşca - Crina Pintea, Adriana Nechita (4), Aurelia Brădeanu (5), Gabriela Perianu (3), Luciana Marin (1), Laura Oltean (1), Valentina Ardean Elisei (9), Georgiana Ciuciulete (2), Oana Apetrei (1), Nicoleta Tudor, Laura Chiper, Eliza Buceschi (4).Selecţioner: Gheorghe Tadici.

România - Belarus se joacă duminică, 15 iunie, de la ora 18:30,

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire