Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

C.S. Minaur Baia Mare – Sticla Arieşul Turda- Sâmbătă, 07 martie a.c., începând orele 15:00, pe stadionul „Viorel Mateianu” din Baia Mare

C.S. Minaur Baia Mare – Sticla Arieşul Turda- Sâmbătă, 07 martie a.c., începând orele 15:00, pe stadionul „Viorel Mateianu” din Baia Mare

În acest sfârșit de săptămană, efective de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Maramureș, vor acționa pentru asigurarea ordinii publice la o serie de evenimente organizate în zona de responsabilitate. Misiunile jandarmilor vor avea în vedere asigurarea unui climat de ordine publică, prevenirea și combaterea oricăror fapte ce pot genera tulburarea ordinii publice, precum și depistarea, identificarea și dispunerea masurilor legale față de cei care comit fapte antisociale.  Evenimentele anunțate până în acest moment la care oamenii legii vor fi prezenți sunt următoarele:

Sâmbătă, 07 martie a.c., începând orele 15:00, pe stadionul „Viorel Mateianu” din Baia Mare se va desfăşura meciul de fotbal dintre echipele C.S. Minaur Baia Mare – Sticla Arieşul Turda, meci din cadrul Ligi III seria 5, etapa a XVI – a iar duminică, 08 martie a.c., începând cu orele 18:00, la Sala Sporturilor „Lascăr Pană” din Baia Mare se va desfăşura meciul de handbal masculin dintre echipele C.S. Minaur Baia Mare şi C.S. Dinamo Bucureşti, din cadrul Campionatul Naţional de handbal masculin „Liga Zimbrilor”.

Recomandam celor care vor participa la aceste evenimente publice să adopte un comportament decent, să respecte normele de conviețuire socială și prevederile legale în vigoare, reamintind faptul că pot solicita sprijinul Jandarmeriei prin apelarea Serviciului National Unic pentru Apeluri de Urgenta – 112 sau prin sesizarea celui mai apropiat echipaj.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire