Carla Rebrișorean, stabilită în Franța, este o jucătoare de mare perspectivă a fotbalului junior feminin. La cei 14 ani este deja convocată la echipa națională a României. Vezi povestea tinerei sportive!

Carla Rebrișorean, stabilită în Franța, este o jucătoare de mare perspectivă a fotbalului junior feminin. La cei 14 ani este deja convocată la echipa națională a României. Vezi povestea tinerei sportive!

Carla Rebrișorean are 14 ani , s-a născut în orașul Saint Maurice, (regiunea pariziană). De mică a preferat jocul cu mingea în locul păpușilor.

Povestea ei e impresionantă, talentul, ambiția și dăruirea fac parte din viața acestei tinere sportive, care a muncit pentru a ajunge aici. Vorbim de o lecție de viață pentru cei mici care sunt la început de drum. Te naști cu talent, dar fără muncă și sacrificii, talentul se pierde în timp.

Cine este fotbalista Carla Rebrișorean?

“Am început la 6 ani cu tenisul de câmp, pe care l-am practicat timp de 2 ani, dar în toată această perioadă am insistat în familie pentru a fi înscrisă la fotbal. La 8 ani am schimbat tenisul cu fotbalul reușind să o conving pe mama să mă înscrie la clubul din orașul nostru, CO Vincennnes. Nu am respectat etapele vârstei, am fost trecută direct la U9, iar în anul următor am fost surclasată la U11, pe urmă la U12, unde am evoluat în categoria băieților.
Spre sfârșitul anului competițional am fost convocată de antrenorul de la U13 să particip la un turneu unde erau prezente echipe că: PSG, Olympique Marseille, Le Havre, Rouen etc.

După terminarea turneului am fost invitată de către PSG să particip la probele sportive pentru a fi acceptată sau nu . În urmă acestei selecții am fost acceptată. Am început un nou drum. Cu echipa PSG am fost vicecampionane naționale la categoria U13 feminin și am fost desemnată cea mai bună jucătoare.

În noiembrie 2021 am fost convocată la echipa Națională a României pentru un stagiu de pregătire. De atunci am fost convocată încă de 6 ori , marcând 5 goluri, plus 6 pase de gol.

Fac parte și  din echipa regională a regiunii  Île de France iar  în prezent cu echipa U15 feminin evoluăm în capionatul băieților U14, practic ne luptăm sportiv cu băieții.

Agenda mea e plină și în luna care urmează, astfel pe data de 1 și 2 noiembrie am fost convocată la selecția  pentru centrul de formare al PSG-ului iar acum mă pregătesc pentru o nouă convocare la Echipa Națională a Românei, unde voi pleca pe dată 3 Noiembrie.”

Care este pasul următor în cariera ta de fotbalistă?

“Un lucru foarte important pentru mine și viitorul carierei mele, îmi doresc foarte mult să ajung în centrul de formare al PSG. ”

Material realizat de Pop Daniel, jurnalist Maramureș Jurnal

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.