Confesiunile lui Alexandru Dedu după Euro:” Locul 12 nu mă satisface!”

La final de 2020, președintele Federației Române de Handbal a vorbit despre cele mai fierbinți subiecte ale sportului de pe semicerc.

2020 a fost un an atipic pentru sport la nivel mondial, iar handbalul de la noi nu a  făcut excepție. Într-un timp dominat de pandemia de Coronavirus și de incertitudini zilnice, handbalul și-a desfășurat competițiile interne – atât cât s-a putut – iar la nivel internațional naționala României a participat la Campionatul European din Danemarca, de unde ”tricolorele” s-au întors cu o victorie și un loc 12 ocupat în final.

Alexandru Dedu, președintele FRH, a analizat ”la rece” situația din handbal și a răspuns atacurilor lansate din exterior.

Despre parcursul naționalei la Euro:”Mi-ar fi plăcut să fim în primele opt și, ținând cont de situație, cred că ar fi fost un lucru ok. Locul ocupat nu mă satisface. Ceea ce pe mine m-a deranjat ca om de handbal este faptul că suntem foarte fluctuanți la nivelul jocului. Am văzut în cele 6 meciuri cam un meci cap la cap în care mi-a plăcut echipa noastră, în rest nu mi-a plăcut. Contează uneori și cum pierzi, iar eu sunt deranjat de acest non-combat”.

Despre pregătirea pentru Euro și meciurile amicale Sunt ani buni în care toți cei care au lucrat în staff-urile naționale și au făcut propuneri pentru orice fel de activitate, au primit ceea ce și-au dorit. Am avut planificat Trofeul Carpați, meciuri amicale cu Spania, Austria, Ungaria, Serbia…și s-a întâmplat să nu putem ajunge noi, ori ei, ori să se întâmple ceva terț și nu s-a reușit să se mai dispute jocurile. Noi eram pregătiți din toate punctele de vedere: bilete de avion luate, cazări ”.

Despre situația băncii tehnice: ”În a doua săptămână a lunii ianuarie, după ce se decantează lucrurile, se adună rapoartele, ne liniștim emoțional, vom face o ședință tehnică și vom face planificarea pentru abordarea turneului de calificare la Jocurile Olimpice. Banca tehnică este doar o parte dintr-un puzzle. Eu voi vorbi mereu despre echipa națională…dacă se consideră că una dintre măsurile care trebuiesc luate pentru a ajunge la JO este să schimbăm banca tehnică, schimbăm! Dar nu este un lucru singular, nu acolo se rezumă lucrurile. Trebuie să ne obișnuim să vorbim despre echipa națională, nu despre Dedu, Vărzaru, Ryde, Burcea”.

Despre absența sa din Danemarca: ”Mi-am dorit să ajung acolo în ziua primului meci și, în funcție de ce realități erau în România, voiam să vin în țară, să mă duc înapoi în Danemarca și tot așa. Dacă aș fi ajuns în Danemarca, aș fi avut două soluții. Prima: intram în carantină în zona roșie cu echipa și, odată ce aș fi intrat acolo, nu mai puteam ieși…și ar fi trebuit să stau permanent lângă echipă – iar eu nu puteam să-mi permit să fac asta pentru două săptămâni, pentru că am multe lucruri de făcut și, ca președinte, trebuie să fiu în multe locuri. Iar cea de-a doua, să fiu în zona VIP, în zona galbenă, în care nu aș fi avut nici o tangență cu echipa. Ori exact acesta este rolul președintelui la o competiție majoră: să-și facă treaba ca președinte, dar trebuie să aibă și contact cu staff-ul și cu jucătoarele, iar acest lucru nu s-ar fi putut în Danemarca”.

Scrisoarea deschisă a lui Remus Drăgănescu: ”Este ciudat ca un membru în Consiliul de Administrație al Federației să ceară un punct de vedere Federației, căci el este Federația. Dacă are ceva de întrebat domnul Drăgănescu, la prima ședință a Consiliului de Administrație să expună acest lucru. Sunt ușor contrariat pentru că nu este prima oară când foști selecționeri vorbesc urât despre actuali selecționeri și despre echipa națională, și este singura dată când domnul Drăgănescu a luat atitudine. Mă întreb de ce?”

Concluziile la final de 2020: ”Eram convins că ne vom confrunta cu lucruri inedite și că trebuie să luăm decizii care nu știam unde vor duce. A fost un an greu, în care noi, Federația, am încercat să ne continuăm activitatea și să ținem lumina aprinsă. Obiectivele instituționale au fost atinse: handbalul are activitate, are competiții, handbalul este prezent foarte bine în viața publică, în industria sportului. Nu au existat structuri care să dispară și acesta este un lucru foarte bun. Într-o realitate neașteptată, crudă apropos de handbal, am ieșit ok din această pandemie. Sigur, sunt și daune, dar, comparativ cu ce se putea întâmpla, suntem ok.  Am fost preocupați să începem competițiile, vom face tot ce putem ca toate competițiile să se încheie. La Liga Națională masculină suntem într-un grafic mai mult decât ok, la fete este problematică realizarea calendarului pentru că avem campionatul cu 16 echipe, Cupa României, cel mai important eveniment: calificarea la JO, cupele europene, unde sperăm ca echipele noastre să meargă cât mai sus –și sigur calendarul va fi fluctuant. La nivel de Divizie avem un program care ne permite să ne apropiem de siguranța unui final de campionat, cu ceea ce înseamnă turneu de calificare în Liga Națională. La copii și juniori vom începe în ianuarie campionatul, mai târziu decât la seniori pentru că cei mici sunt mult mai vulnerabili – din punct de vedere medical– și am încercat să evităm răspândirea virusului Covid în cazul lor. Am avut scenarii de pornire a campionatului, în funcție de realitatea din țară”.

Strategia de creștere a copiilor și juniorilor: ”FRH are opt Centre naționale de excelență și olimpice. Sunt sute de copii care se pregătesc bine, mănâncă bine și fac și școală. În urmă cu șapte ani era un Centru de Excelență pentru băieți și unul pentru fete … acum sunt câte patru! Am dezvoltat un proiect care, în funcție de situație, fluctuează ca și organizare– Proiectul Talent- atât la fete, cât și la băieți. Există de ani buni o competiție pentru tineri între 8-10 ani, ”Festivalul de mini handbal”, și ”Festivalul de baby handbal”, pentru copii de 6-8 ani. Sunt evenimente unde vin mii de copii și se bucură de handbal. Noi facem lucruri pentru viitor, iar atunci când faci, ai mai puțin timp să vorbești, așa cum vorbesc ații”.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.