Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Consiliul Județean Maramureș finanțează cu 1,5 milioane de lei structurile sportive din Maramureș

Consiliul Județean Maramureș finanțează cu 1,5 milioane de lei structurile sportive din Maramureș

În baza selecţiei publice de proiecte, Consiliul Județean Maramureș alocă 1,5 milioane de lei structurilor care realizează activităţi nonprofit de interes general în domeniul sportului. Suma urmează să fie repartizată celor 28 de srtucturi, asociații și cluburi sportive, altele decâte cele de prim eșalon, care au depus solicitări în vederea finanțării. Prin acest demers, instituția Consiliului Județean Maramureș urmărește încurajarea participării a cât mai mulţi cetăţeni la practicarea activităţilor fizice şi sportive.

Șeful administrației județene, Gabriel Zetea a arătat că în lipsa susținerii de la nivel central, autoritățile locale au datoria de a sprijini financiar structurile sportive, care, în caz contrar, riscă să dipară. „În acest an, sportul a fost extrem de vitregit. De la nivel central s-au alocat foarte puține resurse financiare pentru susținerea întregului domeniu. Chiar dacă traversăm o criză sanitară, chiar dacă noi ne-am făcut treaba și am alocat resurse financiare pentru susținerea spitalelor și a măsurilor de protecție pentru populație, nu putem să oprim complet activitatea din alte domenii. Viața maramureșenilor trebuie să continue, iar sportul, fie că ne referim la cel de performanță sau la cel de masă, înseamnă, înainte de toate, sănătate. Structurile sportive au nevoie de susținere financiară, cu atât mai mult în această perioadă, când multe dintre ele riscă să dispară. E nevoie de mișcare sportivă în Maramureș, e nevoie să îi susținem pe cei care practică sporturi pentru sănătate, dar și pe cei care vor să facă performanță, pentru a constitui un exemplu pentru generațiile tinere”, a declarat Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire