CS AS Independenţa Baia Mare, sezon încununat cu promovare

independentaFotbalul feminin băimărean îşi prezintă prin acest material activitatea desfăşurată în ediţia de campionat 2014-2015. Supraintitulate şi „domniţele rîului”, fetele de la CS AS Independenţa Baia Mare, sub comanda antrenoarei Irina Codrea, a participat în ultima ediţie de campionat în Liga I, echivalentul eşalonului 2 valoric al campionatului de fotbal feminin al României. După play-off-ul final de promovare, băimărencele şi-au cîştigat dreptul de-a participa din ediţia de campionat 2015-2016 în Super-Liga feminină.

Această promovare conduce practic la o revenire în primul eşalon după numai un singur an. Lotul pe care Irina Codrea s-a bazat în această campanie a fost: portari – Ana Mateşan şi Krisztina Szoke-Nagy; jucătoare de cîmp – Florica Codrea (căpitanul echipei), Alexandra Zsiga, Iulia Cîmpan, Amalia Hohman, Crina Câmpean, Andreea Pop, Alexandra Marian, Diana Pop, Raluca Pteanc, Roberta Dănilă, Ligia Muntean, Adelina Fedor, Alexandra Buftea, Maria Mihali, Renata Szenko, Elena Szurko.

O realizare deosebită este şi calificarea la turneul final al Campionatului de Tineret Speranţe de la Odorheiu Secuiesc, pentru sportivele născute în 1999 şi mai mici, la care clubul băimărean a ocupat locul 6. Junioarele născute în 2001 şi mai mici au terminat pe locul 3 din 14 participante competiţia corespunzătoare vîrstei la turneul de Dezvoltare de la Tărlungeni. Iar cele mai mici fete, născute în 2004, au încheiat acelaşi turneu pe locul 7 din 8 participante.

Toată activitatea sportivă în domeniul fotbalului feminin din Baia Mare este structurată piramidal, un număr de aproximativ 60 de fete participînd pe trei nivele, la pregătirea specifică ce derulează 2-5 antrenamente săptămînal. Această ramură sportivă trebuie privită ca o alternativă a sporturilor de echipă pentru fete.

Clubul băimărean a dezvoltat parteneriate şcolare în perioada 2012-2015 cu Şc. Gimnazială Baia Sprie, prof. Petric Emil-Ioan, Şc. Gimnazială nr. 18 Baia Mare, prof. Dragomir Octavian şi Şc. Gimnazială “Dr. V. Babeş” Baia Mare, prof. Buzaşu Horea sau liceeale precum Colegiul “Aurel Vlaicu” Baia Mare. Emulaţia creată a determinat apariţia altor structuri sportive cu activitate de fotbal feminin în judeţ. Astfel, s-au înfiinţat AS Venus-Maramureş Satulung, AS Salina Ocna Şugatag şi de dată recentă AS Colora Baia Sprie, care prin afiliere la AJF Maramureş crează condiţiile pentru formarea unui campionat judeţean de fotbal feminin. De asemenea, în mod constant pe adresa clubului sosesc convocări la loturile naţionale de junioare de fotbal feminin a 1-2 jucătoare la categoriile de vîrstă: Under-14, Under-15, Under-16, Under-17. Dar poate cea mai importantă realizare este dorinţa de-a consolida poziţia de antrenor secund la Naţionala de Senioare, pentru antrenoarea Irina Codrea.

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.