Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

CSM București, noua campioană națională după ce a învins-o pe HCM Baia Mare, cu scorul de 20-17 - FOTO

CSM București, noua campioană națională după ce a învins-o pe HCM Baia Mare, cu scorul de 20-17  - FOTO

CSM București a câștigat în premieră titlul de campioană națională la handbal feminin, marți seara, după ce a învins-o pe HCM Baia Mare, deținătoarea titlului, cu scorul de 20-17 (11-6), în Sala Sporturilor ''Lascăr Pană'' din Baia Mare, în al doilea meci al finalei Ligii Naționale.

CSM București câștigase cu 23-22 primul meci al finalei, programată după regula cel mai bun din trei partide.

Echipa antrenată de daneza Mette Klit a început mai bine meciul și a condus cu 2-0 (min. 3), 3-1 (6), 5-3 (12) și 6-4 (13), dar HCM a revenit și a restabilit egalitatea, 6-6 (18). HCM a trecut apoi prin momente mai puțin favorabile, nereușind să marcheze timp de 14 minute la rând (două din repriza secundă), nici de la 7 metri, iar CSM, cu o apărare excelentă, a punctat de cinci ori la rând și s-a desprins la 11-6 la pauză.

Formația antrenată de slovenul Tone Tiselj a mai redus din diferență, a ajuns la doar două goluri, 12-14 (42), însă apoi CSMB s-a desprins la cinci goluri, 13-18 (45). HCM Baia Mare a făcut eforturi în ultimul sfert de oră, în care echipa din Capitală a marcat de doar două ori, însă apărarea lui CSM a reușit să câștige meciul cu 20-17.

Pentru CSM București au marcat Linnea Torstenson — 7 goluri, Carmen Martin — 4, Paula Rodrigues — 3, Oana Manea — 2, Deonise Fachinello — 2, Iulia Curea — 1, Cristina Vărzaru — 1.

Pentru HCM Baia Mare au înscris Lois Abbingh — 4 goluri, Eliza Buceschi — 4, Ada Nechita — 2, Ksenia Makeeva — 2, Melinda Geiger — 1, Luciana Marin — 1, Valentina Ardean-Elisei — 1, Camilla Herrem — 1, Elena Gjorgjevska — 1.

[gallery link="none" ids="33920,33919,33921,33918,33922,33923"]

Foto: jurnalmm.ro

 

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire