Sâmbătă, 21 decembrie, va avea loc ediția de Crăciun a evenimentului „Cupa Minerul”.
Concursul va avea loc începând cu ora 11,00 și se va întinde pe toată durata zile. Trebuie remarcat că evenimentul este la prima apariție pe suprafața sălii de sport din Tăuții de Sus.
Conducerea Clubului Sportiv Orășenesc Minerul Baia Sprie, împreună cu Csepregi Ionuț și Brezoczki Erik, organizează în acest an, prima ediție a Cupei Minerul, în sală, destinat juniorilor U15 și U13 (2010 - 2013) eveniment organizat cu susținerea Primăriei și a Consiliului Local Baia Sprie.
La acest turneu, vor participa încă 3 cluburi, cu nume mari în campionatele interne ale județului: CS Academica Recea Junior, CS Progresul Șomcuta Mare și CSS 2 Baia Mare Fotbal, astfel că autoritățile le mulțumesc că au acceptat invitația. Cu acest privilegiu, „minerii” băisprieni vor încheia un an extraordinar, din punct de vedere sportiv și vor marca, totodată, sosirea pauzei competiționale și bineînțeles, a sărbătorilor de iarnă.
„Am ales ca turneul să se desfășoare în Sala de Sport din Tăuții de Sus, unde locurile din tribună, pot fi ocupate de peste 100 de spectatori, iar prin această cale, vă invităm alături de noi, pentru a urmări un spectacol fotbalistic prestat de copilași. Meciurile vor fi arbitrate de către Ardelean Andrei, căruia îi mulțumim pentru implicare și că a ales să fie alături de noi”, arată primarul Alin Sebastian Bîrda.























