Federaţia Română de Fotbal a alcătuit programul fazei III din Cupa României, iar una dintre jocurile cheie ale acestei faze este derby-ul maramureşean dintre CS Minaur Baia Mare şi ACS Fotbal Comuna Recea.
Partida dintre cele două reprezentante ale Maramureşului la nivelul eşalonului trei se va disputa marţi, 28 august, începând cu ora 17.30, pe stadionul "Viorel Mateianu". Cele două grupări se vor reîntâlni în 8 septembrie şi în etapa a treia a campionatului, tot pe terenul grupării băimărene.























