CUTREMUR în fotbal, dosarul „Mită pentru arbitri” la final: Patroni și arbitri, condamnați la zeci de ani de pușcărie

arbitro_6Azi s-a pronunţat sentinţa definitivă în dosarul „Mită pentru arbitri”! Iată pedepsele primite de oamenii de fotbal implicaţi:

Cornel Penescu (fost patron FC Argeş) – 5 ani de închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor

Gheorghe Constantin (fost şef CCA) – 5 ani de închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor

Sorin Corpodean (fost arbitru) – pedeapsă majorată de la 3 la 4 ani, durata termenului de încercare majorată de la 7 la 8 ani

Marcel Lică (fost vicepreşedinte CCA) – 3 ani de închisoare

Lucian Dan (fost arbitru) – 3 ani de închisoare cu suspendare

Aurelian Bogaciu (fost arbitru) – 3 ani de închisoare cu suspendare

Liviu Făcăleaţă (fostul director al societăţii PIC) – 5 ani de închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor

Dan Libertatu (fost director al Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Argeş) – 3 ani de închisoare

Povestea cazului „Mită pentru arbitri”

„Centralii” şi asistenţii din lotul de elită au ajuns în faţa judecătorilor pentru corupţie. Patronul lui FC Argeş, Cornel Penescu, a fost acuzat de procurorii din Trivale că împărţea bani negri pe bandă rulantă la arbitri, observatori şi oficiali FRF pentru a-şi asigura arbitraje favorabile, pentru a avea prioritate la distribuirea brigăzilor comode şi protecţie la vîrful CCA!

În total, dosarul cuprinde 14 persoane: 8 din fotbal şi 6 din anturajul lui Penescu. Perioada vizată: partide din sezonul 2008-2009.

Pentru toţi, Tribunalul Prahova pronunţase deja o primă sentinţă în octombrie 2013, cînd s-au dictat trei pedepse cu executare (Penescu 4 ani, Gh. Constantin 3 ani, Făcăleaţă – omul lui Penescu – 3 ani), doi achitaţi (Savaniu, Prunea) şi 9 sentinţe cu suspendare.

Stenograme aflate la dosar indicau cum omul de încredere al lui Penescu, Liviu Făcăleaţă, era foarte activ în relaţia cu arbitrii. Una dintre interceptări conţinea amănunte de la o vizită făcută de Făcăleaţă acasă la Corpodean pe 24 decembrie 2008, ocazie cu care, susţin procurorii, i-ar fi lăsat „centralului” 15.000 de dolari pentru a favoriza pe FC Argeş.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.