Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Deficiențe pe cursurile de apă din Maramureș. Prefectura dispune măsuri urgente pentru prevenirea inundațiilor

Deficiențe pe cursurile de apă din Maramureș. Prefectura dispune măsuri urgente pentru prevenirea inundațiilor

Acțiunea de verificare a modului în care au fost salubrizate cursurile de apă și întreținute șanțurile și rigolele din județul Maramureș s-a încheiat, iar autoritățile au identificat mai multe deficiențe care necesită intervenții urgente pentru prevenirea riscului de inundații.

Prefectul județului Maramureș, Rudolf Stauder, în calitate de președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU), a anunțat că verificările s-au desfășurat în perioada 2–30 iunie și au vizat 141 de sectoare de cursuri de apă și 52 de formațiuni torențiale, aflate pe teritoriul a 74 de unități administrativ-teritoriale și în cele 230 de localități ale județului.

Potrivit raportului întocmit în urma controalelor, măsurile stabilite la verificările precedente au fost, în general, duse la îndeplinire în termenele prevăzute. Cu toate acestea, inspectorii au constatat existența unor noi probleme, în special în ceea ce privește depozitarea necontrolată a deșeurilor și întreținerea infrastructurii pentru evacuarea apelor pluviale.

Una dintre cele mai grave situații a fost identificată pe râul Someș, în zona Țicău, la intrarea în județul Maramureș, unde au fost descoperite depozite de deșeuri atât pe maluri, cât și în albia râului, în ciuda acțiunilor de salubrizare desfășurate în anii 2025 și 2026.

De asemenea, depozite necontrolate de deșeuri au fost semnalate pe râurile Craica, Nistru, Lăpuș, Seinel, Costeni, Bloaja, Șatra, Căicana, Cavnic, Suciu, Someș, Vișeu, Cisla, Ruscova, Secu, Iza, Botiza și Baicu, precum și pe pâraiele Valea Pecisna, Izvorul Negru și Plăiuț.

Comisiile de control au identificat și acumulări importante de material lemnos pe formațiuni torențiale aflate în apropierea zonelor locuite, pe râurile Nistru, Someș și Vaser, dar și pe pârâul Valea Rea, situații care pot îngreuna scurgerea apelor în cazul unor precipitații abundente.

Verificările au evidențiat și probleme privind infrastructura de colectare și evacuare a apelor pluviale. În mai multe unități administrativ-teritoriale au fost găsite șanțuri și rigole colmatate sau neîntreținute, gradul de colmatare fiind estimat între 10% și 25%. În unele localități, lipsa acestor amenajări sau neexecutarea lucrărilor de întreținere împiedică scurgerea normală a apelor.

În urma constatărilor, autoritățile au stabilit măsuri și termene clare pentru administrațiile publice locale. Acestea vizează eliminarea depozitelor de material lemnos și a deșeurilor de pe cursurile de apă, igienizarea albiilor și malurilor, decolmatarea și întreținerea șanțurilor și rigolelor, precum și identificarea unor soluții pentru amenajarea sistemelor de evacuare a apelor în zonele unde acestea lipsesc. Implementarea măsurilor va fi monitorizată pe parcursul acestui an.

Raportul final al acțiunii de verificare a fost aprobat de prefectul Rudolf Stauder și transmis Administrației Bazinale de Apă Someș-Tisa. Documentul va sta la baza monitorizării și aplicării măsurilor prevăzute în Strategia națională de management al riscului la inundații pe termen mediu și lung, în forma sa actualizată.

Publicitate
Drevos Professional
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Banner-lunguiet-4
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Comentarii

Fii primul care comentează la acest articol.

Lasă un comentariu

Comentariul va fi publicat după aprobare.

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire