GALERIE FOTO: HCM Minaur Baia Mare a cucerit Cupa României la handbal masculin după 16 ani!

minaur0HCM Minaur Baia Mare a cucerit Cupa României la handbal masculin, duminică, în Sala Sporturilor ”Lascăr Pană” din Baia Mare, după ce a învins-o în finală pe Energia Lignitul Pandurii Târgu Jiu cu scorul de 31-25 (11-9).

Minaur şi-a trecut în palmares a şasea Cupă a României, prima după 16 ani (1978, 1983, 1984, 1989, 1999, 2015). Echipa antrenată de danezul Lars Walther a luat trofeul după un meci pe care l-a dominat şi în care au abundat eliminările (nu mai puţin de trei penalizări cu câte două minute pentru schimbări greşite).

Doar primele minute de joc au fost echilibrate (2-2, min. 7), după care gazdele au preluat controlul şi au condus cu două goluri (4-2, 5-3, 6-4), Energia a egalat (6-6, 7-7), dar băimărenii au punctat de trei ori la rând, pentru 10-7 (25), intrând la pauză cu un avantaj de două goluri, 11-9.

Minaur s-a desprins la patru goluri în min. 34, 14-10, iar în ultimul sfert de oră avantajul a început să crească, la şase goluri, 21-15 (45), apoi la opt goluri, 25-17 (50). Energia a mai redus ecartul, 27-22 (55), dar maramureşenii s-au impus în cele din urmă cu scorul de 31-25.

Pentru Minaur au jucat: Peter Tatai, Răzvan Pop – Tudor Marta, Patricio Martínez (2 goluri), Alexandru Sabou, Daniel Bera (3), Mihai Buşecan (1), Antonio Pribanic (5), Andrei Popescu, Nikola Eklemovic (8), Steffen Stegavik (5), Viorel Fotache (1), Ivan Milas (5), Cristian Malmagro (1), Bogdan Mihai. Antrenor: Lars Walther.

La Energia au evoluat: Cristian Antonaru, George Şelaru – Darius Apolzan (2), Andrei Enache, Dan Ilieş, Florin Acatrinei (5), Dorin Dragnea (5), Marinko Kekezovic (1), Tadas Stankevicius (2), Alvaro Jose Seabra Rodrigues, Adrian Sifre Flores (6), Filipe Mota Dias (4), Bogdan Mănescu. Antrenor: Liviu Andrieş.

Arbitri: Constantin Dinu şi Ion Din.

HC Odorhei a ocupat locul al treilea, după ce HCM Constanţa a părăsit Baia Mare după meciul din semifinale cu Minaur (24-25), în semn de protest faţă de arbitraj.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.