Grozavu va debuta împotriva fostei sale echipe

Leo GrozavuEtapa a IX-a din Seria Vest a Ligii 2, programează câteva derby-uri încinse cu repercursiuni asupra configurației clasmentului intermediar. FCM Baia Mare este lider, la o lungime de 3 puncte de următoarea clasată CSM Râmnicu Vâlcea și 4 puncte față de Chindia Târgoviște și Șoimii Pâncota. Cu excepția Chidiei Târgoviște care întâlnește FC Bihor, chiar sub Turnul Chindiei, toate celelalte patru vor avea de disputat adevărate derby-uri, în compania unor echipe care la începutul sezonului emiteau pretenții la primele locuri.

Cu cel mai bun atac (16 goluri), cea mai bună apărare (6 goluri) și din postura de lider al seriei FCM Baia Mare se deplasează pe Târnave, la Mediaș pentru disputa cu retrogradata din Liga 1 Gaz Metan. FCM Baia Mare a avut un parcurs foarte bun în prima jumătate a turului de campionat și cu 5 victorii și 3 egaluri se află în fruntea clasamentului intermediar și are mari șanse să rămână în continuare la șefia seriei și după disputarea etapei a IX-a. Parcurcursul foarte bun al băimărenilor se datorează muncii unei echipe de tehnicieni conduse de Dorin Toma și Cristian Bogdan, care și-au alcătuit un lot echilibrat valoric, pentru această ediție de campionat, în așa fel încât obiectivul stabilit la începutul campionatului, clasarea pe unul dintre locurile 1-6 să fie perfect realizabil. Constanța în joc și rezultate, munca asiduuă la antrenamente, condițiile create de conducerea administrativă sunt secretul acestui parcurs fenomenal, nesperat nici chiar de către suporterii băimăreni. După ce la meciul de acasă cu Unirea Tărlungeni, antrenorul Dorin Toma a odihnit câțiva dintre titulari, la Mediaș pot reintra în primul 11, Bogdan Străuț, Florin Ilie sau Radu Leonte. Este deja binecunoscută opțiunea antrenorului Dorin Toma de a rula cât mai mulți jucători din lot, în condițiile unui calendar aglomerat și cu presiunea rezultatelor deasupra capului. Un lucru este cert și asumat de Dorin Toma, acela că FCM Baia Mare va juca la victorie fiecare meci, inclusiv pe Târnave, împotriva Gazului.

De cealaltă parte, Gaz Metan Mediaș este, în continuare, creditată cu prima șansă la promovare în Liga 1, datorită faptului că și-a păstrat cea mai mare parte a lotului cu care a retrogradat, salariile jucătorilor au rămas la același nivel, și nu par a avea probleme financiare. Toate acestea ar fi trebuit să aducă o oarecare liniște în sânul echipei. Doar că la echipă a izbucnit, până nu demult, un scandal, după ce Adrian Martonca l-ar fi acuzat antrenorul demisionar (între timp) Ion Balaur, că i-ar fi cerut mită 5000 de euro pentru a-l selecționa la trial. După 24 de ore jucătorul și-a retras declarația, dar a fost suficient pentru a lăsa o pată neagră asupra tehnicianului, care nu s-a mai putut concentra în pregătirea meciurilor de campionat, iar după egalul de pe teren propriu cu CSM Râmnicu Vâlcea a demisionat. Cu antrenorul secund Flavius Șomfălean pe bancă Gaz Metan Mediaș  a suferit prima înfrângere în acest campionat, sub Tâmpa, unde a fost învinsă cu 2-0 de FC Brașov. În aceste condiții, Ioan Horoba, președintele medieșenilor, s-a orientat repede și a reușit să aducă un antrenor de Liga 1 la echipă, pe Leo Grozavu. Fost fotbalist la FC Baia Mare în perioada 1988-1992, Leo Grozavu a reușit să convingă și ca tehnician în Liga 1 și pare o soluție foarte bună pentru medieșeni de a-și reveni din pasa neagră din ultima vreme, rezultatele nesatisfăcătoare aruncând echipa pe locul 7, în afara play-off-ului. Toate bune și frumoase, numai că ar fi fost bine dacă această schimbare de antrenor s-ar fi făcut după meciul cu FCM Baia Mare. Și nu știu dacă ar trebui să ne temem de jucătorii care alcătuiesc Gaz Metan Mediaș sau , mai degrabă de tehnicianul Leo Grozavu, care are experiență în a pregăti meciurile grele.

Așadar, un meci extrem de greu pentru băimăreni, un rezultat pozitiv pe Târnave, ar confirma forma foarte bună în care se află elevii antrenorilor Dorin Toma și Cristian Bogdan, și ar putea certifica pretenția echipei FCM Baia Mare la promovare încă din sezonul acesta.

După ce și-a salvat scaunul, prin victoria din deplasarea de la Satu Mare, Claudiu Niculescu și compania pregătesc un nou meci pe viață și moarte cu ocupanta locului secund CSM Râmnicu Vâlcea. CS Mioveni venea la începutul campionatului ca una dintre favoritele podiumului, dar rezultatele din prima jumătate a turului nu au convins. Se poate invoca și neșansa, cum au fost momentele din finalul partidei de la Mediaș când au fost egalați la trei în prelungirile partidei și tot în prelungiri au ratat un penalty, dar până la urmă rezultatele sunt cele care contează. CSM Râmnicu Vâlcea își dorește să continue seria meciurilor fără înfrângere, șapte la număr, singura înfrângere din acest campionat fiind în prima etapă la FC Caransebeș. Va fi un derby al seriei Vest din Liga 2, un derby de al cărui rezultat ar putea profita FCM Baia Mare în cazul unui rezultat favorabil.

Surpriza ultimelor etape de campionat este fără îndoială, Chindia Târgoviște, care parcă a sunat revenirea, odată cu egalitatea smulsă în extremis sub Dealul Florilor. Fotbaliștii de sub Turnul Chindiei vor juca pe teren propriu, și vor întâlni o echipă care se află cu sabia falimentului deasupra capului FC Bihor. Echipa bihoreană pare într-o revenire de formă și după trei victorii consecutive, două acasă și una în deplasare, a reușit să scape, pentru moment de nisipurile mișcătoare din subsolul clasamentului. O victorie a bihorenilor în cetatea Chindiei, i-ar asigura o oarecare liniște, pentru a-și putea stabili strategia de evitare a falimetului, faliment care ar duce inevitabil la retragerea din campionat și retrogradarea în Liga 4.

UTA Bătrâna Doamnă este încă în căutarea primei victorii pe teren propriu din acest campionat, doar rezultatele foarte bune din deplasare poziționând-o pe locul 6 al clasamentului, care asigură participarea în play-off. După ce au salvat în ultimele minute o înfrângere acasă cu FCM Baia Mare, și victoria clară din etapa trecută de la Caransebeș, UTA pare să-și fi găsit cadența potrivită și jocul care sa-i aducă prima victorie. Adversara sa, Metalul Reșița este lanterna roșie, care n-a reuțit să obțină decât un singur punct în acest campionat. Eugen Trică încă mai speră și așteaptă și rezultatele pozitive care să ofere o oarecare speranță că echipa bănățeană s-ar mai putea salva de la retrogradare. Totuși, Metalul Reșița rămâne principala candidată la retrogradare, o înfrângere la Arad îndepărtând-o decisiv de restul plutonului.

După înfrângerea de acasă din ultimele minute cu CS Mioveni, Olimpia Satu Mare este de hotărâtă să recupereze punctele pierdute, în disputa din deplasarea de la Pâncota, o victorie a elevilor lui Tibi Csik i-ar asigura un loc mai bun în clasament. Exoticul și colericul Ionuț Popa încă își dorește să ocupe măcar pentru o etapă prima poziție a clasamentului și suntem nerăbdători să vedem ce declarație șoc a pregătit pentru această ocazie. Până atunci trebuie să strângă cât mai multe puncte și prima ocazie este partida cu Olimpia Satu Mare, o formație care joacă bine în deplasare, destul de disciplinată și totodată, incomodă.

Înainte de a se deplasa sub Dealul Florilor, studenții clujeni vor primi pe Cluj Arena replica unei echipe retrogradate din Liga 1, FC Brașov. Echipa antrenată de Adrian Szabo a învins Gaz Metan Mediaș și țintește victoria în partida cu ”U” Cluj Napoca pentru a se apropria de podiumul clasamentului. Revenirea de formă a stegarilor este evidentă, se observă și în rezultate și prin prisma locului 5 ocupat în acest moment în clasament. Șepcile roșii vin după o nouă înfrângere, de această dată la CSM Râmnicu Vâlcea, dar au fost cei care au deschis scorul. Cu doar două victorii, ambele în deplasare, în actualul sezon, ”U” Cluj își dorește prima victoie în fața propriilor suporteri, o victoie care să o îndepărteze de locurile care duc la retrogradarea directă în Liga 3, o participare în play-out fiind un obiectiv mai realist, în condițiile unui lot extrem de tânăr care ar trebui poate, să joace în campionatul de juniori republicani.

În luptă cu studenții clujeni, pentru salvarea de la retrogradare se află Unirea Tărlungeni, ocupanta penultimului loc, care va juca acasă împotriva echipei italianului Pissano, FC Caransebeș. FC Caransebeș vine după o serie de trei înfrângeri consecutive și încă sunt în căutarea unei formule de echipă care să câștige meciurile și să le aducă o zestre de puncte care să-i asigure participarea în play-off. Brașovenii își doresc și ei foarte mult victoria pentru a ține pasul cu plutonul echipelor care se bate pentru salvarea de la retrogradare, un rezultat negativ în partida de sâmbătă, putând să-i fie fatal.

Așadar, o etapă a IX-a cu derby-uri interesante, așteptată cu sufletul la gură de iubitorii fotbalului, o etapă care sperăm să ne aducă o nouă satisfacție, a victoriei băimărenilor la Mediaș. Nici o încheiere nu este mai potrivită și mai măgulitoare decât declarația antrenorului secund de la UTA, Cristian Todea: Pot spune că dintre toate echipele cu care am jucat până acum, doar cea din Baia Mare ne-a fost superioră. Ne-a dominat și ca posesie a balonului, au pasat destul de mult și bine, chiar am apreciat evoluția lor la Arad. Pe lângă faptul că au câțiva jucători de calitate, rezultatele bune din acest debut de sezon le-au dat un moral excelent, ascendent. În acest moment, sunt peste cei de la Mediaș, iar eu credeam că Mediașul nu vor avea mari probleme să revină în Liga 1.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.