Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Jocurile Speciale de Iarnă ajunse la vârsta majoratului

Jocurile Speciale de Iarnă ajunse la vârsta majoratului

Pârtia de schi „Icoana” din Cavnic a găzduit zilele trecute cea de-a XVIII-a ediție a Jocurilor Speciale de Iarnă. La manifestarea organizată de Fundația Hope and Homes for Children România și susținută de Bridges for New Beginnings S.U.A. au participat peste 130 de copii și tineri cu nevoi speciale din serviciile de protecție a copilului aparținând Fundației ASSOC, Asociația Esperando în speță Centrul de zi Luchian.

La ediția din acest an participanții s-au întrecut la șapte probe; fotbal, șotron pe zăpadă, parașută, popice, trasul frânghiei, cea de ștafetă sau cea de șăniuțe. Și cum la o astfel de competiție toți participanții sunt declarați învingători, competitorii au fost recompensați cu medalii, diplome și tricouri.

La ediția din acest an a Jocurilor Speciale de iarnă, au asigurat partea de voluntariat reprezentantii H.H.C.România împreună cu cei ce alcătuesc organizația de tineret a YMCA Baia Mare. Hope and Homes for Children România oranizează Jocurile Speciale de Iarnă încă din anul 2000, cu scopul integrării sociale a copiilor și tinerilor cu nevoi speciale prin activități de petrecere a timpului liber și întreceri sportive specifice sezonului de iarnă.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire