Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

La meciul cu Danemarca vor fi folosiți câini-polițiști care detectează substanțele pirotehnice

La meciul cu Danemarca vor fi folosiți câini-polițiști care detectează substanțele pirotehnice

În premieră pentru desfășurarea unui meci internațional organizat de Federația Română de Fotbal, la partida cu Danemarca de pe Cluj Arena vor fi folosiți câini-polițiști care detectează substanțele pirotehnice. Această măsură specială a fost luată în urma incidentelor de pe Arena Națională la meciul cu Polonia și care au avut drept consecință suspendarea stadionului pentru meciurile României.

Câinii Poliției Române, special antrenați să găsească materiale pirotehnice, vor fi aduși la porțile de intrare în Cluj Arena și vor asista la controlul obișnuit care se aplică spectatorilor la intrarea pe stadion

O informare din partea Poliției anunță că a fost depistată deja o persoană care a încercat să introducă materiale pirotehnice în Cluj Arena, cu trei zile înaintea meciului. Persoanei în cauză i s-a întocmit dosar penal, iar controlul prealabil al forțelor de ordine a fost întărit.

FRF face încă un apel către toți suporterii Naționalei care vor intra pe stadion să se manifeste civilizat, să nu producă violențe și să nu încerce să perturbe meciul cu materiale pirotehnice. Orice abatere de la normele de civilizație de pe stadioane se va repercuta direct asupra echipei României prin posibile suspendări ale terenului sau prin interzicerea susținătorilor în tribune la viitoarele meciuri din campania pentru calificare la Campionatul Mondial de fotbal din Rusia. Ne dorim să avem echipa României la CM 2018, să o ajutăm și din tribune să ajungă acolo! 

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire