Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Lascăr Pană va fi numit post-mortem cetățean de onoare al județului Maramueș

Lascăr Pană va fi numit post-mortem cetățean de onoare al județului Maramueș

Miercuri, 27 septembrie 2017, aleșii județeni s-au întâlnit în ședința ordinară a lunii în curs, pentru a discuta și a vota 16 proiecte aflate pe ordinea de zi și trei proiecte de pe lista suplimentară. Ultimul punct suplimentar a constat în prezentarea raportului privind situația patrimoniului locativ din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Maramureș, raport adus în atenția consilierilor județeni de către șeful de cabinet al președintelui Consiliului Județean, Attila Somogyi.

Ședința a fost condusă de președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, care i-a rugat pe toți cei prezenți să păstreze un moment de reculegere în aminitirea celui care a fost emeritul profesor Lascăr Pană. Mai mult, șeful administrației județene a precizat că va propune ca, în ședința viitoare, Lascăr Pană să fie numit, post-mortem, cetățean de onoare al județului Maramureș. Președintele CJ Maramureș a amintit și despre cele două vizite extrem de importante pe care județul nostru le-a primit săptămâna trecută. Este vorba despre prezența în Baia Mare a ministrului Turismului, Mircea Titus Dobre, care a ales ca, pentru regiunea de Nord-Vest, Legea Turismului să fie dezbătută în Maramureș, dar a vorbit și despre vizita europarlamentarilor Viorica Dăncilă și Constanze Krehl, coordonator al Grupului Socialiștilor în Comisia REGI din Parlamentul European.

Discuțiile s-au întins pe parcursul a aproape patru ore, timp în care aleșii județeni au expus opinii și au intervenit pe marginea proiectelor. La final, din cele 19 proiecte supuse votului plenului a fost retras, pentru fundamentare, cel privind aprobarea închirierii unei suprafețe de teren din domeniul public al județului Maramureș aflat în administrarea Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare. În ceea ce privește proiectul privind însușirea documentațiilor cadastrale pentru imobilele din domeniul public al județului Maramureș aflate în administrarea Centrului Școlar pentru Educație Inclusivă Târgu Lăpuș, acesta a fost respins la vot.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire