Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Lucrările la rețelele de apă și canalizare din Baia Mare au ajuns la un stadiu de execuție de aproximativ 60%

Lucrările la rețelele de apă și canalizare din Baia Mare au ajuns la un stadiu de execuție de aproximativ 60%

Lucrările de modernizare a rețelelor de alimentare cu apă și apă uzată din municipiul Baia Mare au ajuns la un grad de execuție de aproximativ 60%, iar autoritățile locale estimează că până la sfârșitul anului proiectul va atinge un stadiu de realizare de circa 80%.

Potrivit administrației locale, intervențiile desfășurate pe mai multe străzi din municipiu sunt necesare pentru înlocuirea unor conducte și magistrale de apă vechi de zeci de ani, care au generat în mod repetat avarii și întreruperi ale alimentării cu apă.

Investiția este finanțată din fonduri europene și include modernizarea infrastructurii principale de alimentare cu apă, care deservește întregul municipiu.

Reprezentanții administrației locale precizează că monitorizează atât ritmul de execuție al lucrărilor, cât și modul în care sunt refăcute carosabilul și celelalte suprafețe afectate de intervenții, subliniind că proiectul reprezintă o investiție pe termen lung, menită să crească siguranța și fiabilitatea rețelei de apă pentru generațiile viitoare.

Publicitate
Drevos Professional
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Banner-lunguiet-4
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Comentarii

Fii primul care comentează la acest articol.

Lasă un comentariu

Comentariul va fi publicat după aprobare.

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire