Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Naţionala de fotbal a României a încheiat la egalitate la Oslo, scor 2-2 în meciul cu Norvegia

Naţionala de fotbal a României a încheiat la egalitate la Oslo, scor 2-2 în meciul cu Norvegia

Naţionala de fotbal a României a încheiat la egalitate la Oslo, scor 2-2, al treilea meci din preliminariile Campionatului European de Fotbal 2020. Ambele goluri ale noastre au fost marcate de Claudiu Keşeru, în minutele 76 şi 90+2.

Ca şi în meciul cu Suedia, naţionala României a avut o repriză a doua mai bună şi un final fulminant. La Stockholm, Săpunaru a ratat şansa eglării în prelungiri, însă la Oslo Keşeru nu a mai ratat ţinta. România a încheiat la egalitate, scor 2-2, deşi în minutul 75 era condusă încă pe tabelă cu 0-2.

Norvegia a controlat jocul, în mare parte a fost mai bună, însă schimbările antrenorilor au făcut diferenţa. Introducerea lui Ianis Hagi în locul lui Gicu Grozav a înviorat jocul nostru, iar tricolorii au devenit mult mai periculoşi în careul advers. La fel ca tatăl său, Gică Hagi, care debuta la Oslo în echipa naţională, acum aproape 36 de ani, pe Ianis acesta poate fi meciul în care şi-a câştigat statutul de titular în echipa reprezentativă.

Pentru tricolori urmează meciul din Malta, luni, de la ra 21.45. În celelalte jocuri de vineri, Insulele Feroe - Spania 1-4 şi Suedia - Malta 3-0.

Clasament:

1. Spania 3 3 0 0 8:2 9     
2. Suedia 3 2 1 0 8:4 7
3. România 3 1 1 1 7:5 4
4. Malta 3 1 0 2 2:6 3
5. Norvegia 3 0 2 1 6:7 2
6. Insulele Feroe 3 0 0 3 3:10 0

Sursa: romaniatv.net 

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire