Opt țări-gazdă ale UEFA EURO 2020 confirmă disputarea meciurilor cu spectatori

Deciziile referitoare la jocurile programate în patru orașe vor fi luate pe 19 aprilie 2021.

UEFA este încântată să anunțe revenirea spectatorilor pe stadioanele EURO 2020 și dorește să-și exprime aprecierea atât față de asociațiile sale naționale afiliate, cât și față de autoritățile naționale și locale, care colaborează îndeaproape întru asigurarea revenirii în siguranță a spectatorilor pe stadioane.

În momentul de față, opt țări-gazdă au confirmat capacitatea de ocupare a stadioanelor pe care le vor pune la dispoziție. Această confirmare are la bază previziunile unei îmbunătățiri a situației medicale din țările respective în lunile iunie și iulie 2021, fapt care se datorează unui anumit număr de factori, incluzând rata vaccinărilor, măsurile preconizate vizând redeschiderea economiei și, prin prisma intrării în sezonul cald, proiectata diminuare a răspândirii virusului.

Mai multe țări-gazdă au inclus deja EURO 2020 în ansamblul strategiei lor de refacere națională. Ca un element suplimentar, în cadrul planificării de ansamblu a UEFA EURO 2020, UEFA a conlucrat nemijlocit cu Organizația Mondială a Sănătății, adaptând mecanismul OMS de evaluare a riscului la realitatea EURO 2020 și la imperativele acestuia.

Stadioane cu o capacitate confirmată între 25% și 100%

Sankt Petersburg a confirmat un nivel de ocupare de 50%, existând posibilitatea de a crește capacitatea până la finele lui aprilie 2021, în timp ce Budapesta tinde să permită accesul spectatorilor la capacitate maximă, având drept premisă îndeplinirea cu strictețe a rigorilor de acces în stadion.

Baku a confirmat un grad de ocupare de 50%, fanii echipelor participante având obligația de a prezenta rezultatul negativ al testului COVID-19 drept condiție esențială de a avea permisă intrarea în Azerbaidjan.

Amsterdam, București, Copenhaga și Glasgow au confirmat, la rândul lor, o capacitate de 25-33%. Primele trei orașe au păstrat deschisă opțiunea și posibilitatea de a spori, până la sfârșitul lunii în curs, gradul de ocupare, demers care depinde atât de evoluția programelor naționale de testare în masă, cât și de condițiile generale de sănătate în țările respective.

În fine, Londra a confirmat un grad de ocupare minim de 25% în cazul celor trei jocuri din faza grupelor și pentru optimea de finală, programate în capitala Marii Britanii, urmând să confirme, la începutul lui iunie 2021, cuantumul capacității în cazul semifinalelor și în cel al finalei.

München, Roma, Bilbao, Dublin

Celelalte patru orașe-gazdă au primit termen-limită ziua de 19 aprilie 2021 pentru a furniza informații suplimentare referitoare la planurile lor. Decizii finale se vor lua, la acea dată, cu privire la organizarea meciurilor în cele patru orașe.

Mai multe informații în atenția posesorilor de bilete la meciuri programate în aceste patru orașe vor fi comunicate la momentul respectiv.

Suporterii sunt încurajați să țină cont de restricțiile și rigorile aplicabile la intrarea în fiecare țară-gazdă

Suporterii care vor dori să călătorească în țările-gazdă ale EURO 2020 pentru a viziona meciurile din cadrul turneului final se vor afla în fața unor veritabile provocări, din cauza restricțiilor care se modifică de la o zi la alta. Ei vor fi obligați să se supună restricțiilor și rigorilor (incluzând carantina) de intrare în fiecare țară, aflate în vigoare la momentul respectiv, în condițiile în care 9 țări-gazdă nu vor acorda posesorilor de bilete nicio excepție în acest sens.

Doar trei țări-gazdă au în plan excepții în ceea ce privește restricții și rigori aplicabile la intrarea în respectivele țări. Astfel, posesorii de bilete care vor călători la Baku, Budapesta și Sankt Petersburg vor putea beneficia de proceduri speciale, care îi vor excepta de la interdicția de intrare sau de la obligativitatea de a se supune măsurii carantinării.

Posesorii de bilete non-rezidenți, care vor face deplasarea la Budapesta, vor fi obligați să prezinte fie dovada rezultatului negativ a două teste COVID-19, efectuate în decursul a celor cinci zile premergătoare intrării în Ungaria, fie un certificat care să ateste o prealabilă infectare cu COVID-19, valabil de-a lungul a celor șase luni anterioare intrării în respectiva țară.

Referitor la Sankt Petersburg, autoritățile ruse iau, la rându-le, în considerație excepții de la restricții de călătorie pentru publicul general și pentru suporterii echipelor participante, posesori de bilete valabile, condiția fiind prezentarea rezultatului negativ al unui test COVID-19 recent efectuat.

În cazul capitalei Azerbaidjanului, Baku, excepția se aplică numai în cazul fanilor echipelor oaspete (cetățeni sau rezidenți ai țărilor în cauză), posesori de bilete, aceștia urmând să aibă dreptul să intre în țară doar dacă vor prezenta dovada rezultatului negativ al unui test COVID-19 recent efectuat.

În plus, în ceea ce privește meciurile care vor avea loc la București, posesorii de bilete valabile vor putea beneficia de excepția măsurii de carantinare dacă vor prezenta rezultatul negativ al unui test COVID-19 recent efectuat și dacă-și vor limita durata sejurului la mai puțin de trei zile.

Cumpărătorii de bilete vor fi informați, prin email, cu privire la restricțiile și regulile de intrare aplicabile în țările-gazdă. UEFA a inclus întrebările, pe care spectatorii le-ar putea adresa în urma publicării acestui comunicat de presă, în Ghidul oficial de eveniment al spectatorului. Acesta este disponibil pe site-ul EURO2020.com și pe aplicația UEFA EURO 2020, împreună cu informații suplimentare referitoare la măsurile de combatere a COVID-19, ce vor fi luate la fiecare stadion, precum și informații despre conceptul de transport, elaborat și aplicat de fiecare oraș-gazdă.

Ultima oportunitate de a returna biletele

Accesând deja portalul de ticketing al UEFA, orice persoană doritoare să procedeze astfel va avea ocazia să returneze biletele achiziționate până în ziua de joi, 22 aprilie 2021, ora 18:00 – ora Europei Centrale (adică 19:00 – ora României). Suporterii care vor recurge la acest demers vor primi ramburs întreaga sumă cheltuită în vederea cumpărării biletului/biletelor. Vor fi puse în aplicare proceduri speciale în beneficiul cumpărătorilor de bilete în cazul schimbării locului de disputare a unui joc sau atunci când un meci va avea loc fără spectatori. Amănunte suplimentare vor fi aduse la cunoștința publicului în timp util.

Loterie, în vederea respectării capacității reduse a stadioanelor

Odată cu încheierea procesului de returnare a biletelor pe 22 aprilie 2021, UEFA va inventaria dacă numărul de bilete vândute și nereturnate de cumpărătorii acestora excede capacității pe scaune stabilită pentru fiecare meci în parte. Dacă asemenea cazuri vor fi înregistrate, se vor organiza loterii, menite să stabilească biletele adiționale ce vor trebui anulate, astfel încât deciziile luate în acest sens de guvernele țărilor-gazdă să fie respectate. În cazul biletelor achiziționate prin programul de vânzare al Asociațiilor Naționale Participante (PNA), aplicabile vor fi regulile respectivelor fan cluburi.

Cumpărătorii de bilete care nu vor avea sorți de izbândă la loteria mai sus menționată vor fi informați de acest deznodământ în cursul lunii mai 2021.

Bilete pentru suporterii Ungariei, Macedoniei de Nord, Scoției și Slovaciei

Totodată, la începutul lunii mai 2021, va demara procesul de vânzare a biletelor rezervate echipelor calificate prin intermediul play-off-urilor EURO 2020, în speță Ungaria, Macedonia de Nord, Scoția și Slovacia.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.