Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

România s-a calificat în grupele principale la EURO 2014, după 23-22 cu Ucraina

România s-a calificat în grupele principale la EURO 2014, după 23-22 cu Ucraina

Naționala feminină de handbal a României s-a calificat în grupele principale ale Campionatului European din Ungaria și Croația, după ce a învins formația Ucrainei cu scorul de 23-22 (12-9), joi seara, la Debrecen, în ultimul său meci din Grupa B.

Tricolorele au terminat grupa pe locul al treilea și merg în grupa principala cu un singur punct, în urma egalului cu Danemarca (29-29).

România a controlat de la un capăt la altul meciul cu Ucraina, a condus cu 4-1, 5-2 și 6-3, iar la pauză și-a menținut un avans de trei goluri, 12-9. În repriza secundă, tricolorele s-au desprins chiar la cinci goluri, 19-14, când mai erau 13 minute de joc, dar finalul a fost din nou strâns, cu un singur gol în plus, 22-21, când mai erau aproape două minute de joc. Neagu a marcat golul care a adus victoria României (23-21), iar punctul Viktoriei Borșcenko din ultimele secunde nu a mai contat.

Au evoluat echipele:

România: Paula Ungureanu — Aneta Pîrvuț, Oana Bondar, Crina Pintea, Cristina Neagu (8 goluri), Aurelia Brădeanu (3), Adriana Țăcălie (1), Gabriela Perianu, Valentina Ardean-Elisei (4), Florina Chintoan (2), Laura Chiper (5). Selecționer: Gheorghe Tadici.

Ucraina: Viktoria Timoșenkova, Natalia Parhomenko — Olga Laiuk, Anastasia Pidpalova, Irina Șuțka, Viktoria Borșcenko (10), Olga Nikolaenko (4), Olena Umaneț, Valeria Zoria, Ana Redka (3), Irina Glibko (1), Tamara Smbatian (2), Natalia Volovnik, Olga Perederîi (2). Selecționer: Leonid Ratner.

Arbitri: Dalibor Jurinovic, Marko Mrvica (ambii din Croația)

Observator EHF: Monique Alsemgeest (Olanda), supervizor EHF: Janka Stasova (Slovacia)

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire