LIVE TEXT România – Ungaria.România – Ungaria, ora 21:30. Începe faza a doua a grupelor la CE de handbal

tadici

Min – 60. Deși am avut șansa egalării, nu am reușit să marcăm în ultimele 20 de secunde. S-a terminat 19-20 și calificarea pare foarte departe pentru fetele lui Gheorghe Tadici.

Min – 59. Facem fault în atac, la ultima noastră posesie. Este 19-20și avem șanse mici să mai obținem ceva din această partidă

Min – 58. Bulath este trimisă pe bancă două minute! Terminăm partida în superioritate numerică

Min – 57. Primim gol în inferioritate, după o diagonală prin spatele apărătoarelor. Pasa a dat-o Toth, golul l-a marcat Kovacsics. 19-20

Min – 56. Ratăm atacul și faultăm în interiorul semicercului. 7 metri și eliminare de două minute. Kovacsics înscrie cu podeaua și este19-19

Min – 55. Din nou primim gol de la 9 metri, de la Toth. Bondar a așteptat prea mult, dar avem avans de un gol: 19-18

Min – 54. Gol România! Gooooool! Băbeanu. Pătrundere perfectă și aruncare curajoasă, care duce avansul nostru la 19-17. Ce final!

Min – 52. După câteva minute de apărare impecabilă, debutanta maghiară Toth aruncă pe jos și face 18-17

Min – 49. Gol Ciuciulete! Piruetă și reușită de excepție! 18-16 și Paula Ungureanu reține un șut la faza următoare.

Min – 48. Cristina Neagu este de neoprit și mai înscrie o dată, pentru primul avans de două goluri al României, în inferioritate numerică. 17-16, după ce unguroaicele recuperează un gol

Min – 46. Gol Cristina Neagu! A 7-a sa reușită de astăzi, cu o aruncare foarte puternică. Conducem cu 16-15

Min – 44. Tomori face 14-15 pe contraatac, dar Cristina Neagu transformă o aruncare de la 7 metri și scorul redevine egal! 15-15

Min – 43. Triscsuk înscrie pentru 14-14, printre picioarele Paulei. Avem atacul

Min – 42. Aneta Pîrvuț este eliminată două minute pentru apărare în semicerc. Dar apără Paula Ungureanu, de la 7 metri! Rămâne14-13

Min – 40. Paula Ungureanu apără într-o fază critică! Avem mingea și avantaj pe tabelă

Min – 39. Gol România! Moment de grație al fetelor! Cristina Neagu transformă o aruncare de la 7 metri obținută de Pîrvuț. 14-13

Min – 38. Gooooool! E egalitate! După o nouă paradă a Paulei, Cristina Neagu nu iartă de pe semicerc și face 13-13

Min – 36. Se face 11-13 și România ratează apoi atacul, dar revine în posesie prin Aneta Pîrvuț, care nu se oprește până la gol! 12-13

Min – 35. Gol România! Ne apropiem din nou la un singur gol, grație reușitei lui Perianu (2 din 4 aruncări transformate). Este 11-12

Min – 33. Gol România! Gol Brădeanu! Ne apropiem la un singur gol, 10-11

Min – 32. Aurelia Brădeanu aruncă de la șold și înscrie pentru 9-11

Min – 31. S-a reluat partida, dar am luat gol la prima fază, de la Mayer. 8-11

Min – 30. Triscsuk face 10-8 de la 7 metri și stabilește scorul pauzei. Deși nu prea ne-am descurcat în atac, rămânem în meci!

Min – 29. Neagu îi pune mâna în față lui Triscsuk și este eliminată două minute. Vom mai avea un atac până la finalul reprizei. 10 din 19 mingi a apărat Paula Ungureanu, din nou îngerul păzitor al porții tricolore

Min – 28. România se apără excelent, obține mingea și Perianu înscrie pe jos, în contratimp. Ne apropiem la un gol, 8-9.

Min – 26. Aruncare de la 7 metri pentru România, obținută de Chiper. Kovacsics primește o eliminare de două minute. Gol Neagu! 7-9

Min – 24. Chiper a marcat, profitând de faptul că Ungaria are o jucătoare de câmp în poartă, pentru a suplini absența cauzată de eliminare. 6-8

Min – 23. Meszaros primește și ea o eliminare de două minute! Egalitate numerică pe parchet

Min – 23. Eva Kiss, portarul Ungariei, a apărat 5 aruncări din 10. Kovacsis înscrie apoi din extremă și este 5-8. România, în inferioritate

Min – 22. Tomori, cu două aruncări reușite din cinci, face 5-7. Chintoan primește o eliminare de două minute la faza următoare

Min – 21. Gol România! Băbeanu pătrunde bine și înscrie. 5-6 Ungaria

Min – 20. Triscsuk (7 metri) și Meszaros refac avansul Ungariei, 6-4.

Min – 19. Ungaria beneficiază de un 7 metri, deși faza a părut mai degrabă o forțare în atac. Paula Ungureanu nu poate interveni: 4-5

Min – 18. Gol România! E 4-4, după reușita Aureliei Brădeanu

Min – 17. Paula Ungureanu are un reflex excepțional, rămasă unu la unu cu Ermosi! Scorul rămâne 3-4, dar scăpăm de un gol ca și făcut!

Min – 16. Avem o aruncare de la 7 metri, după pătrunderea lui Neagu. Din păcate, nu beneficiem și de o eliminare din tabăra adversă. Gol! Aceeași Neagu, ajunsă la două reușite în această partidă. 3-4.

Min – 14. Bară Neagu! Ungaria conduce cu 4-2, dar România se apără bine și are nevoie de o descătușare în faza ofensivă

Min – 12. Gol România! Chintoan este angajată pe semicerc de Neagu și o execută pe portărița adversă pentru 2-3.

Min – 11. Ungaria face 3-1 după aruncarea lui Szucsanszki

Min – 10. În sfârșit! Neagu înscrie primul gol al României, cu o aruncare puternică de la distanță. 1-2

Min – 7. Tomori înscrie pentru 2-0. România este în continuare fără gol

Min – 6. Adriana Țăcălie primește o eliminare de două minute pentru o tamponare. Moment dificil pentru echipa României

Min – 5. Gol! Ungaria marchează prima, prin Szucsanszki. 0-1.

Min – 4. Au trecut patru minute și nu s-a marcat vreun gol! Miza uriașă a meciului face ca apărările să fie la mare înălțime. Chiper a ratat două aruncări consecutive din extrema dreptă, unde o înlocuiește pe Nechita

Min – 1. România ratează primul atac, deși a beneficiat de prima posesie. Să sperăm că Paula Ungureanu va face din nou minuni în poartă

Min – 1. Partida poate începe, după intonarea celor două imnuri. Peste 1.500 de români sunt prezenți în tribune la Debrecen!

Tricolorele întâlnesc Ungaria, la Debrecen, şi se aşteaptă la o atmosferă infernala. „Sperăm să facem față„, spun jucătoarele lui Tadici, care au cerut ajutorul românilor la meciul de astăzi.

România nu concepe alt rezultat decât o victorie în fața Ungariei, în primul meci din grupa A principală a Campionatului European.

Elevele lui Tadici au pierdut ambele întâlniri din acest an cu maghiarele, dar mizează pe absența Anitei Gorbitz pentru a produce surpriza.

Faptul că nu mai e Gorbitz a scăzut un pic jocul lor, dar au şi ele atuurile lor şi, până la urmă, este o singură jucătoare„, a declarat Florina Chintoan.

Întotdeauna a fost o echipă valoroasă, cu sau fără Anita Gorbitz. Trebuie să tratăm meciul foarte serios, să nu cedăm„, a completat Valentina Elisei Ardean.

Meciul cu Ungaria se va disputa la Debrecen, iar româncele se aşteaptă la o atmosferă infernală.

Trebuie să ţinem piept tuturor ungurilor, dar sperăm că vom face faţă. Mi-aş dori foarte mult ca românii să vină în număr cât mai mare„, a spus Gabriela Perianu.

La rândul său, Valentina Elisei Ardean face un apel către fanii români să vină „în număr cât mai mare să ne susţină, pentru că avem nevoie de ei„.

Handbalul feminin este sportul care a adus de cele mai multe ori față în față naționalele României și Ungariei. Sportivele maghiare conduc la întâlnirile directe (12-5), dar tricolorele au câştigat patru dintre ultimele şase confruntări.

Cea mai recentă victorie a româncelor obținută contra Ungariei s-a produs la Mondialul din Serbia, de anul trecut, când fetele lui Tadici s-au impus cu 21-17, după un meci extrem de spectaculos.

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.