Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Semifinala cu Turcia, șansa perfectă de a schimba istoria

Semifinala cu Turcia, șansa perfectă de a schimba istoria

Naționala României are un bilanț dezechilibrat în meciurile disputate de-a lungul istoriei pe data de 26 martie, zi care va căpăta o importanță majoră în 2026. Anul viitor, la Istanbul, tricolorii vor disputa semifinala într-o singură manșă a barajului pentru Campionatul Mondial, împotriva Turciei.

Până în prezent, România a jucat de opt ori pe 26 martie, în partide amicale și oficiale, iar palmaresul indică două victorii, o remiză și cinci înfrângeri. Duelul cu miză uriașă din acest an apare astfel ca o oportunitate ideală pentru a echilibra statisticile.

Istoria României pe 26 martie începe relativ târziu, în 1986, cu un meci amical pierdut clar, 0-3 în deplasare cu Scoția. Partida s-a disputat pe „Hampden Park” din Glasgow, iar selecționer era chiar Mircea Lucescu. Golurile au fost marcate de Strachan, Gouch și Aitken, primele două înainte de pauză.

Din echipa de start a României făceau parte Lung, Rednic, Iorgulescu, Movilă, Ungureanu, Mateuț, Andone, Klein, Hagi, Coraș, Cămătaru.

Alte eșecuri dureroase pe 26 martie

Ziua de 26 martie a adus și alte rezultate negative pentru tricolori:

2005: 0-2 cu Țările de Jos (București), preliminarii CM 2006

2011: 1-2 cu Bosnia-Herțegovina (Zenica), preliminarii EURO 2012

2013: 0-4 cu Țările de Jos (București), preliminarii CM 2014

2024: 2-3 cu Columbia (Madrid), meci amical

Singura remiză a României pe 26 martie datează din 2017, când tricolorii au încheiat 0-0 cu Danemarca, la Cluj-Napoca, în preliminariile CM 2018. Selecționer era regretatul Christoph Daum, iar echipa de start a inclus nume precum Tătărușanu, Săpunaru, Chiricheș, Stanciu și Keșeru.

Cele două succese ale României pe această dată vin din 2008 și 2019. Primul a fost un amical categoric, 3-0 cu Rusia, disputat la București. Sub comanda lui Victor Pițurcă, tricolorii i-au avut în primul 11 pe M. Popa, Contra, Tamaș, Goian, Raț, Rădoi, Chivu, Marica și Mutu. Golurile au fost marcate de Marica, Daniel Niculae și Marius Niculae.

Ultima victorie a venit în 2019, 4-1 cu Insulele Feroe, la Cluj-Napoca, în preliminariile EURO 2020, în mandatul lui Cosmin Contra. Pentru România au înscris Keșeru (de două ori), Deac și Pușcaș.

În total, România a disputat opt meciuri pe 26 martie, cu un bilanț negativ: două victorii, o remiză și cinci înfrângeri. Semifinala barajului pentru CM 2026, programată la Istanbul, contra Turciei, poate deveni cel mai bun prilej pentru ca tricolorii să spele rezultatele trecutului și să rescrie istoria acestei date.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire