Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Teren sintetic de dimensiuni standard inaugurat la Piatra Neamț

Teren sintetic de dimensiuni standard inaugurat la Piatra Neamț

Sâmbătă, 18 august 2018, la Piatra Neamț, președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, împreună cu primarul municipiului Piatra Neamț, Dragoș Chitic, au inaugurat un teren de fotbal cu suprafață de joc artificială.

Amenajarea unui teren sintetic de fotbal la Piatra Neamț face parte dintr-un proiect mai amplu început de Federația Română de Fotbal prin care se dorește construirea unui asemenea teren în fiecare municipiu reședință de județ din țară. Terenul, situat în apropierea stadionului Municipal, este primul din acest proiect. Federația Română de Fotbal a plătit costul suprafeței de joc, iar terenul pe care s-a construit a fost pus la dispoziție de Primăria Piatra Neamț.

“Infrastructura este o necesitate atunci când vorbim de performanță. Avem nevoie de condiții bune de pregătire pentru copiii talentați, doar așa vor putea evolua fotbalistic. Mă bucur că am găsit susținere la Piatra Neamț, lucrurile s-au mișcat foarte repede, am reușit să finalizăm acest teren într-un timp foarte scurt. Îi mulțumesc pentru asta domnului primar”, a declarat Răzvan Burleanu.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire