Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

UEFA a vizitat Arena Națională pentru a constata stadiul pregătirilor pentru EURO 2020

UEFA a vizitat Arena Națională pentru a constata stadiul pregătirilor pentru EURO 2020

UEFA a vizitat Arena Națională pentru a constata stadiul pregătirilor pentru EURO 2020

În perioada 28 – 31 octombrie a.c., o delegație a UEFA a fost la București pentru a evalua progresul pregătirilor pentru EURO 2020. Arena Națională va găzdui cele 4 meciuri atribuite României, în perioada 14 -29 iunie. A fost cea de-a patra vizită planificată a UEFA, din cele șase care vor fi organizate până la debutul EURO 2020.

Delegația UEFA a numărat aproximativ 80 de specialiști, care au intrat în discuții despre managementul stadionului. Operațiunile de meci care vor fi derulate vara viitoare au fost împărțite în 25 de proiecte de implementare, printre care se numără Acces, Ceremonii, Transport, ICT, Comercial, Operațiuni Media, Gazon, Tribune (scaune), Semnalizare și Orientare, Ticketing, Securitate.

Din partea română au făcut parte tot aproximativ 80 de persoane responsabile cu organizarea EURO 2020 la București. Acestea au provenit de la Primăria Capitalei, FRF și autorități locale și naționale implicate în organizare.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire