Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Universitatea Cluj a obținut o victorie importantă împotriva concitadinei CFR Cluj

Universitatea Cluj a obținut o victorie importantă împotriva concitadinei CFR Cluj

Universitatea Cluj a obținut o victorie importantă împotriva concitadinei CFR Cluj, scor 1-0, luni seară, pe Cluj Arena, într-un meci disputat în etapa a doua a fazei play-off a Superligii de fotbal.

Singurul gol al partidei a fost înscris în minutul 43 de Vladislav Blănuță, care a profitat de o respingere a portarului Otto Hindrich la un șut al lui Issouf Macalou.

Meciul s-a desfășurat în fața a 22.334 de spectatori, iar CFR Cluj și-a creat mai multe ocazii importante. Louis Munteanu a ratat din poziție ideală în minutul 13, iar în minutul 31, șutul său a fost respins de portarul Edvinas Gertmonas. În repriza secundă, Simao Rocha a trimis în bară (minutul 54), iar Adrian Păun a încercat să înscrie din afara careului (minutul 73), însă Gertmonas a fost din nou la post.

Aceasta a fost a 37-a confruntare directă dintre cele două echipe în principala competiție internă, Universitatea Cluj înregistrând a opta victorie, în timp ce CFR Cluj rămâne cu 18 succese, iar 11 meciuri s-au încheiat la egalitate, conform Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF).

Înaintea acestui meci, Universitatea Cluj obținuse un singur punct în ultimele trei partide, în timp ce CFR Cluj era neînvinsă de 12 etape, perioadă în care a înregistrat șapte victorii și cinci remize. Totuși, în sezonul regulat, Universitatea Cluj a reușit să câștige ambele dueluri directe cu CFR, de fiecare dată cu scorul de 3-2.

Rezultatul final:
FC Universitatea Cluj - FC CFR 1907 Cluj 1-0 (1-0)

Marcator: Vladislav Blănuță (43).

Oficialii partidei:

Arbitru: Radu Petrescu (București);

Arbitri asistenți: Sebastian Eugen Gheorghe (Suceava), George Florin Neacșu (Câmpulung Muscel);

Al patrulea oficial: Andrei Moroiță (Ploiești);

Arbitru VAR: Sorin Costreie (Voluntari);

Arbitru asistent VAR: Romică Bîrdeș (Pitești).

Observatori:

Octavian Șovre (Satu Mare) - CCA;

Ioan Mironaș (Piatra Neamț) - LPF.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire