UTA Bătrâna Doamnă şi Dunărea Călăraşi au preluat şefia în cele două serii de play-off

Cu excepţia unei singure partide, intermediara Ligii 2 s-a disputat în cursul zilei de miercuri, rezultatele înregistrate ieri consemnând schimbarea liderilor în cele două serii de play-off. În urma eşecurilor suferite în deplasare, atât Rapid Bucureşti, cât şi Gaz Metan Mediaş au pierdut prima poziţie, fiind înlocuite în fruntea clasamentului de Dunărea Călăraşi şi UTA Bătrâna Doamnă.

După două eşecuri în faţa Chindiei, liderul a coborât pe locul trei

Dubla întâlnire dintre Gaz Metan  şi Chindia a fost una cu ghinion pentru gruparea pregătită de Cristian Pustai, care a pierdut ambele partide, prilej cu care a bifat singurele eşecuri din 2016. Dacă în meciul de la Mediaş, Chindia s-a impus cu 3-1, la Târgovişte, a fost de ajuns un singur gol, cel al lui Honciu, din lovitură de la 11 metri. Din păcate, jocul rezultatelor a coborât echipa medieşeană pe locul 3, la egalitate de puncte cu Chindia, dar dezavantajată nu doar de golaverajul general, cât şi de rezultatele meciurilor directe.

UTA Bătrâna Doamnă a fost echipa care a profitat de a doua sincopă consecutivă a liderului şi a trecut pe primul loc în serie, după o victorie la limită în faţa celor de la FCM Baia Mare, scor 2-1 . Arădenii au marcat golul victoriei prin juniorul Man, cu opt minute înainte de finalul meciului, într-un moment în care evoluau de aproape jumătate de oră cu un om în minus, după eliminarea lui Copil, autorul primului gol al UTA-ei. De remarcat că gruparea pregătită de Roland Nagy este singura neînvinsă din play-off-ul eşalonului secund.

Ultimul meci al intermediarei le va aduce faţă în faţă pe FC Braşov şi CS Mioveni, într-un meci programat a începe azi, de la ora 19:00.

Dunărea a ajuns la 12 meciuri consecutive fără eşec pe teren propriu

Cu porţile închise şi fără spectatori în tribune, dar cu suporterii adunaţi în faţa unui ecran mare amplasat în parcul Dumbrava, Dunărea a deschis scorul încă din minutul 2, în derby-ul cu liderul de până atunci, Rapid Bucureşti. Marocanul Alami, revenit după aproape o lună de absenţă, a punctat cu o execuţie spectaculoasă, de la aproape 30 de metri. Internaţionalul de juniori împrumutat de la FC Viitorul, Alex Stoica, a dus scorul la 2-0, în minutul 63, iar scorul final a fost stabilit de Valentin Andrei cu patru minute înainte de final.

Călărăşenii şi-au luat astfel revanşa după eşecul din etapa precedentă, atunci când au pierdut în Giuleşti cu 1-0 şi au bifat prima victorie în faţa Rapidului în acest sezon, egalând şi golaverajul general al celor patru întâlniri din acest sezon dintre cele două echipe. Echipa pregătită de Adrian Mihalcea este invincibilă de 12 meciuri pe teren propriu, ultimul eşec pe „Ion Comşa” fiind provocat chiar de Rapid, pe 7 octombrie anul trecut, în turul sezonului regulat. Dunărea a trecut pe primul loc în play-off şi are, în acest moment, nu doar avantajul golaverajului general (criteriu ce contează în clasamentul din timpul play-off-ului), ci şi pe cel al meciurilor directe (criteriu ce va conta în clasamentul final al play-off-ului).

Etapa revanşelor în seria I a play-off-ului

În celălalt meci cu implicaţii majore pentru lupta la promovare, Dacia Unirea Brăila şi-a luat revanşa pentru eşecul suferit în ultimul minut de prelungire al partidei de la Clinceni şi a învins Academica cu 2-1, aflându-se acum la trei puncte de Dunărea şi Rapid. Şi la Constanţa am asistat la o revanşă, după ce SC Bacău a învins cu 1-0, prin golul lui Dumitriu din minutul 2. Băcăuanii au trei puncte în plus în faţa Farului şi se află la două puncte în spatele Academicii.

S-a complicat lupta pentru salvarea de la retrogradare

În zona play-out-ului, ACS Berceni şi Bucovina Pojorâta au obţinut victorii preţioase în duelurile cu Gloria Buzău şi Rapid CFR Suceava, în timp ce Baloteştiul aşteaptă omologarea victoriei la masa verde în faţa Ceahlăului, după ce gruparea nemţeană nu a fost programată pentru neachitarea baremurilor de arbitraj şi observare.

În seria a doua, CSM Râmnicu Vâlcea a ajuns la al treilea meci consecutiv fără victorie, după ce a bifat al doilea egal consecutiv pe teren propriu, scor 1-1 cu „U” Cluj. Clujenii continuă să spere la evitarea retrogradării, după ce Şoimii Pâncota a suferit un eşec drastic la Tărlungeni, scor 0-4, Universitatea fiind la un punct de locul care duce la barajul pentru rămânerea în Liga 2.

Olimpia Satu Mare a urcat pe locul secund în seria Vest, după ce a trecut de Metalul Reşiţa la scor de neprezentare şi continuă să fie singura echipă neînvinsă din play-out-ul Ligii 2.

Iată rezultatele de miercuri şi clasamentele actualizate:

SERIA I, PLAY-OFF, ETAPA A VI-A

11 mai, ora 17:00
Dacia Unirea Brăila – FC Academica Clinceni 2-1 (0-1)
Marius Onofraş (49, 54) / Darius Buia (13)

Farul Constanţa – SC Bacău 0-1 (0-1)
Lucian Dumitriu (2)

11 mai, ora 18:00
Dunărea Călăraşi – Rapid Bucureşti 3-0 (1-0)
Saifeddine Alami (2), Alexandru Stoica (63), Valentin Andrei (86)

SERIA I, PLAY-OUT, ETAPA A V-A

11 mai, ora 17:00
ACS Berceni – Gloria Buzău 3-1 ()
Răzvan Pădureţu (8, 65, 70) / Nini Popescu (45+2)

Bucovina Pojorâta – Rapid CFR Suceava 3-2 (1-1)
Marius Coman (9, 90+3), Ionuţ Jugaru (60) / Mircea Negru (16), Cătălin Golofca (54)

Ceahlăul Piatra Neamţ – CS Baloteşti
Gazdele nu au fost programate, pentru neachitarea baremurilor de arbitraj şi observare

SERIA A II-A, PLAY-OFF, ETAPA A VI-A

11 mai, ora 16:00
Chindia Târgovişte – Gaz Metan Mediaş 1-0 (1-0)
Georgian Honciu (34 – pen.)

11 mai, ora 17:00
UTA Bătrâna Doamnă – FCM Baia Mare 2-1 (0-0)
Dumitru Copil (51), Dennis Man (82) / Alin Ignea (73)

12 mai, ora 19:00
FC Braşov – CS Mioveni

SERIA A II-A, PLAY-OUT, ETAPA A V-A

11 mai, ora 11:00
Metalul Reşiţa – Olimpia Satu Mare 0-3 (0-0)
Adrian Mărkuş (55 – pen.), Vasile Buhăescu (75), Horea Bîgiu (90)

11 mai, ora 17:00
CSM Râmnicu Vâlcea – Universitatea Cluj 1-1 (1-0)
Radu Georgescu (13) / Boris Turčák (46)

Unirea Tărlungeni – Şoimii Pâncota 4-0 (2-0)
Vlad Potecu (7), Bogdan Minciună (30), Ioan Şerban (52), George Vlăsceanu (80)

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.