ANUNŢ de ULTIMĂ ORĂ! IATĂ Programul Oficial al ediției a XXV -a a Festivalului Castanelor 2017

În perioada 21-24 septembrie 2017 va avea loc ediția a XXV- a Festivalului Castanelor, un eveniment de tradiție al municipiului Baia Mare. Pe parcursul celor patru zile de festival, la cele două scene amplasate pe raza municipiului, precum și în locațiile bine cunoscute de băimăreni vor avea loc evenimente deosebite, toate grupate sub umbrela Festivalului Castanelor. Artişti precum Thomas Anders & Modern Talking Band, Goran Bregovic &Band, Andra, Delia, Smiley, Carla`s Dreams sau Holograf vor concerta în septembrie 2017 în Baia Mare.

„Îmi doresc ca ediţia din acest an a Festivalului Castanelor să cuprindă o paletă largă de evenimente și spectacole. Astfel încât, începând de joi și până duminică, un număr cât mai mare de băimăreni și invitații lor să poată participa la această sărbătoare a noastră de suflet.

Festivalul Castanelor 2017 va fi o ediție care va demonstra capacitatea de organizare a municipalităţii pentru evenimentele de mare anvergură, în perspectiva anului 2018 când Baia Mare poate deveni Capitală a Tineretului în România. Va fi o organizare mult mai atentă pe diverse paliere, dar mai ales în ceea ce privește curățenia, ordinea publică și igiena. Un punct esențial va fi cel al amplasării de toalete ecologice, atât ca număr cât și ca amplasare.

Joi, 21 septembrie 2017, comunitatea băimăreană își va sărbători cuplurile care și-au unit destinele prin căsătorie în anul 1967.

Voi oficia în cadru festiv peste 100 de cupluri care împlinesc 50 de ani de căsătorie în decursul anului 2017, în cadrul evenimentului Nunta de Aur. Nu i-am uitat nici pe cei mici, astfel că joi i-am invitat pe cei de la Gașca Zurli și Ella Bella să îi încânte pe cei mai tineri băimăreni la scena din Centrul Vechi, cu începere de la orele 18.00. Programul pentru copii va fi completat de trupele locale și teatru pentru copii.

Vineri, 22 septembrie, 2017 Thomas Anders & Modern Talking Band alături de băimăreni

În Piața Revoluției va avea loc cea de-a XXIV-a ediţie a Expo Flora Maramureș. Iubitorii de flori sunt așteptați de vineri până duminică între orele 09.00 – 21.00 să admire florile și aranjamentele florale prezentate în cadrul evenimentului.

De la ora 11.00 va avea loc deschiderea oficială a celei de-a XXV-a ediție a expoziției internaționale Rivulus Dominarum 2017, în organizarea Camerei de Comerț și Industrie Maramureș. Evenimentul are loc în Centrul de Instruire și Marketing Baia Mare, iar doritorii pot vizita această expoziție între orele 11.00- 20.00.O altă manifestare este organizată de Ansamblul Folcloric Național ”Transilvania” sub genericul Festivalul Minorităților ”Diversitate și Unitate prin Tradiții”. Evenimentul va avea loc în Centrul Vechi al municipiului Baia Mare, de la ora 16.00.

Seara, pe scena mare vor urca artiști consacrați ai scenei autohtone și internaționale. Nume precum: Thomas Anders & Modern Talking Band, What s Up, Andra, Voltaj, Delia îi vor încânta pe băimăreni. Pe scena din Centrul Vechi va avea loc un spectacol extraordinar de muzică simfonică.

Sâmbătă, 23 septembrie 2017, la ora 12 Parada Festivalului Castanelor
După concertele de vineri seara, sâmbătă 23 septembrie 2017, ora 12 băimărenii sunt invitați la Parada Festivalului Castanelor 2017. Am pregătit și traseul din acest an al paradei: Bd. Unirii ( Parcul Mara)- Bd. București – P-ța Revoluției – str. Gheorghe Şincai- P-ța Libertății – Câmpul Tineretului, unde va avea loc și ședința festivă de castane. Următoarea manifestare care începe la ora 13.00 este un vernisaj al expoziției ”Studio Studențesc 2017”. Evenimentul este organizat de Filiala Uniunii Artiștilor Plastici din Baia Mare, iar expoziția rămâne deschisă în perioada 19 septembrie – 2 octombrie 2017, la Galeria de Artă a UAP din Bd. București, programul de vizitare fiind de luni până vineri între orele 10.00 – 18.00. Sâmbătă seara, pe scena din Centrul Vechi vor urca Mihai Mărgineanu și Hrușcă@Friends.
La scena mare, iubitorii de muzică modernă vor putea asculta concertele extraordinare ale unor artiști de top precum Smiley, Feli, Carla s Dreams, Dj Kriss, Alina Eremia, Ami, B.U.G. Mafia. În încheierea acestei seri, băimărenii vor avea parte de un impresionant foc de artificii.

Duminică, 24 septembrie 2017 spectacol folcloric de excepție pe scena din Centrul Vechi.

Ziua de duminică este dedicată aproape în exclusivitate cântecului, jocului și voii bune. Pe scena din Centrul Vechi vor fi concerte extraordinare, un regal folcloric susținut de artiști de renume naționali ai folclorului muzical românesc: Grupul Iza, Lavinia Goste și Marius Zorilă, Florentina și Petre Giurgi, Dumitru Dobrican, Diana Cârlig si Ionuț Bledea, Vladuța Lupău, Călin Brătianu, Marius Ciprian Pop, Aurel Tămaș, Andrada Bârsăoan, Alexandru Pop. Evenimentul este organizat de Municipiul Baia Mare și de Ansamblul Folcloric Național Transilvania. Coorganizator al evenimentului este Consiliul Județean Maramureș.

Duminică, 24 septembrie 2017 eveniment de excepție marca Goran Bregovic

Seara de duminică, ultima a Festivalului Castanelor 2017 va fi una care va rămâne în memoria băimărenilor. Pe lângă Holograf, Direcția 5, Lidia Bubble seara va fi onorată de un artist mult așteptat de băimăreni: Goran Bregovic. Acesta va susține un concert extraordinar, pe scena centrală a Festivalului Castanelor, a declarat Cătălin Cherecheş”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.