Concertul de pricesne „Din suflet de creştin”, ediţia a XII-a, Baia Mare         

Duminică, 21 aprilie 2019, de la ora 18,00, Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare a găzduit concertul de pricesne intitulat „Din suflet de  creştin”, aflat la ediţia a XII-a, organizat de Episcopia Ortodoxă Română a Maramureşului şi Sătmarului, în parteneriat cu Ansamblul Folcloric Naţional „Transilvania” din Baia Mare, director Iuliana Dăncuş, şi Catedrala Episcopală.

La concert au participat Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar, Părintele Arhimandrit Dr. Ioachim Tomoiagă, consilier eparhial social-filantropic şi misionar, primarul Cătălin Cherecheş al Băii Mari, Ion Doru Dăncuş, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, Arhim. Dr. Casian Filip, mare eclesiarh al Catedralei Episcopale, Arhid. Dr. Nifon Motogna, administratorul Catedralei, oameni de cultură şi artă, credincioşi, al căror interes pentru concertul de pricesne  a fost deosebit, încât Catedrala a devenit neîncăpătoare.

   Concertul, care a durat peste două ore şi jumătate, a fost prezentat de Iulian Bobârnea de la Trinitas TV şi a fost transmis în direct de Trinitas TV pe Facebook.

Cei care au cântat pricesne, printre cele mai frumoase din câte se cunosc azi în România, au fost răsplătiţi cu aplauze îndelungate, iar nu de puţine ori spectatorii au cântat împreună cu interpreţii.

      Au evoluat pe soleea Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare Grupul „Datina” de la Văleni-Călineşti de Maramureş şi solista Voichiţa Nemeş Andreica, coordonatoarea grupului, Părintele Marius Ciprian Pop, care a fost distins de Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, din încredinţarea Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin, cu Crucea „Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul din Maramureş” pentru activitatea pe care o desfăşoară slujind la Altar, ca preot, precum şi ca interpret de pricesne şi cântece din datele străbune româneşti.

Au interpretat, apoi, pricesne Virginia Irimuş şi Larisa Uţă Pruneanu, urmate de cea care este recunoscută în toată Transilvania ca o interpretă de valoare a cântecelor religioase şi a pricesnelor, Rafila Bărbos.
Au venit în faţa credincioşilor şi Grupul vocal al Ansamblului Folcloric Naţional „Transilvania”, format din solişti tineri, colaboratori sau angajaţi ai Ansamblului.

A răsunat în Catedrala Episcopală din Baia Mare vocea inconfundabilă a Florentinei Giurgi, o solistă foarte apreciată în lumea folclorului românesc, urmată de copiii care frecventează cursurile de interpretare la Ansamblul Folcloric Naţional „Transilvania”, dirijaţi de Prof. Monica Gliţan.

Cea care a încheiat seara de concerte a fost băimăreanca Paula Seling. Ea a interpretat mai multe pricesne de pe albumul pe care îl are în lucru şi care va fi prezentat în curând publicului. Pentru activitatea ei solistică de excepţie a fost distinsă de Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, din încredinţarea Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin, cu Ordinul „Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul din Maramureş”.

Şi ediţia din acest an a fost una de calitate interpretativă deosebită, care a sădit în sufletele credincioşilor linişte şi pace, pregătindu-i astfel pentru Săptămâna Patimilor şi sărbătoarea luminată a Învierii Domnului de la sfârşitul săptămânii viitoare.

Toţi cei care au interpretat pricesne au primit câte o plachetă aniversară a Ansamblului Transilvania, care a împlinit nu demult 60 de ani de activitate.

Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul a mulţumit tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui concert deosebit, de bună calitate.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.