E OFICIAL: Medicul şef de la CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII Maramures a fost ARESTAT 30 de zile. VEZI de ce…

„Prin încheierea penală nr. 33/DL din data de 09.08.2017, pronunţată în dosarul nr. 2713/100/2017 al Tribunalului Maramureş, s-a respins propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş, de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpaţii M. F., secretar dactilograf , în vârstă de 44 de ani, domiciliat în loc. Bogdan Vodă, şi M. M., medic primar, în vârstă de 55 de ani, domiciliat în Baia Mare, cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită (prevăzute de art. 289 alin.1 Cod penal, raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal), şi s-a dispus luarea faţă de aceştia a măsurii arestului la domiciliu pe o durată de 30 de zile, respectiv din data de 9 august 2017, până la data de 7 septembrie 2017, inclusiv.

Instanţa le-a impus inculpaţilor obligaţiile de a nu părăsi imobilele în care locuiesc fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza, de a se prezenta în faţa organului de urmărire penală, judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori sunt chemaţi şi de a nu comunica între ei şi cu martorii din cauză.

Pentru a dispune măsura arestului la domiciliu, instanţa a reţinut că în cauză există indicii temeinice care să justifice presupunerea că inculpata M. F., în perioada 18.07.2017-03.08.2017, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în timp ce îşi desfăşura activitatea în cadrul Cabinetului de expertiză medicală şi recuperarea capacităţii de muncă din Spitalul Municipal Sighetu Marmaţiei, a primit în mod repetat şi la intervale scurte de timp diverse sume de bani şi alte bunuri de la un număr de 113 persoane, în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu.

În sarcina inculpatului M. M., instanţa a reţinut că în cauză există indicii temeinice care să justifice presupunerea că acesta, în intervalul 01.08-03.08.2017, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în timp ce îşi desfăşura activitatea la Comisia de evaluare a capacităţii de muncă Sighetu Marmaţiei, comisie în cadrul căreia fusese desemnat de către conducerea Casei Judeţene de Pensii Maramureş să-şi desfăşoare activitatea începând cu luna august 2017, datorită deficitului de cadre medicale în acest domeniu”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.