Fărcașa, Sarasău, Strâmtura, Recea și Săcel au un singur țel: Victor Ponta, președinte al României!

Ioan  Stegeran, primarul din Fărcașa a arătat că îl susține pe Victor Ponta deoarece a văzut că are o deschidere către investiții. ”Eu sper ca în mandatul care urmează, să susțină Maramureșul prin noi investiții masive. Acest lucru m-a determinat să intru în PSD, iar fărcășenii mei dragi au înțeles că trebuie să-l susținem pentru a ne putea duce proiectele la îndeplinire”, a precizat Ioan Stegeran.

Și primarul din Sarasău, Ioan Covaci susține că acest guvern a ajutat și Maramureșul istoric și a început și lucrările pe drumul de legătură dintre Livada și Sighetu Marmației. ”Am două proiecte în derulare și sper ca anul viitor să finanțăm alte două proiecte extrem de importante pentru Sarasău, care au fost începute cu multă vreme în urmă dar nu am avut fonduri pentru a le continua”, a arătat primarul din Sarasău, Ioan Covaci.

Primarul din Strâmtura, Ioan Pasere a declarat că, în 2012, a candidat pe listele USL și a susținut USL până când s-a dorit ruperea acestei structuri de către liberali. ”Din partea PSD am avut sprijin pentru proiecte, iar de când sunt edil nu am primit așa o infuzie de fonduri în comună. Votez Victor Ponta fiindcă am văzut că face treabă bună”, a declarat edilul Ioan Pasere.

Octavian Pavel, primarul comunei Recea este unul dintre milioanele de români care se declară mândru că este român. ”Mândria mea a renăscut de când a venit Victor Ponta. Sunt mândru de ceea ce a făcut, sunt mândru că a putut și poate să facă să fie mai bine pentru toată lumea”, a declarat Octavian Pavel.

În ceea ce-l privește pe Gavrilă Dologa, primarul din Săcel, acesta susține că locuitorilor din comuna pe care o păstorește le place limbajul premierului Victor Ponta și viziunea pe care o are asupra României. ”Oamenii din Săcel au stat, au analizat și au ajuns la concluzia că cel mai bine este să votăm un român, nu o minoritate”, a concluzionat și Gavrilă Dologa.

Discursurile primarilor au fost încheiate de președintele PSD Maramureș și vicepreședinte al Consiliului Județean, Gabriel Zetea, care a reamintit faptul că, dacă celelalte partide au făcut politică în această campanie, PSD  adus o politică a promisiunilor îndeplinite. ”Cearta politică, sfada pe care cei de la București o promovează nu ne caraterizează și ar trebui să nu importăm scandalurile. Votăm Victor Ponta în Maramureș pentru toate calitățile pe care premierul le are. Nu poate fi acuzat de relele trecutului, la Revoluție avea doar 17 ani. Poate fi însă lăudat că este un bun român. Ne-a ajutat în acești ultimi doi ani mai mult decât a făcut-o oricine, motiv pentru care îndemn maramureșenii să voteze un prieten al nostru, un prieten al Maramureșului mai mult decât al altor zone, Victor Ponta”, a conchis vicepreședintele Consiliului Județean, Gabriel Zetea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.