Gafă de proporţii la Evaluare Naţională 2021. Mai mulţi elevi vor susţine din nou examenul la română miercuri

Mai mulţi absolvenţi de clasa a VIII-a vor susţine din nou miercuri proba la limba şi literatura română din cadrul examenului Evaluare Naţională 2021, a anunţat marţi ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu. „Astăzi au fost distribuite, în Satu Mare, alte subiecte decât cele care ar fi trebuit”, a explicat ministrul.

ATP Motors. Campanii de nerefuzat. Noi  îți găsim soluția!

AGASTIA SERV – Descopera ofertele de nerefuzat FORD

Oferte de nerefuzat 2021

Gafă de proporţii la Evaluare Naţională 2021. Zece absolvenţi de clasa a VIII-a din Satu Mare vor susţine miercuri din nou proba la limba şi literatura română după ce la examenul de marţi au primit alte subiecte decât ar fi trebuit.

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a explicat că elevii care vor da din nou examenul la română acum primit subiecte greşite, mai exact au primit spre rezolvare subiectele de la simulare.

„Elevii vor susține din nou mâine examenul pe subiectele de rezervă extrase azi și care vor rămâne secrete până mâine dimineață”, a anunţat Sorin Cîmpeanu.

Sorin Cîmpeanu a mai precizat că „a fost o eroare umană la nivel de școală” şi a anunţat sancţiuni.

„Cu siguranță vor exista sancțiuni pentru situația de la Satu Mare”, a mai spus ministrul.

În judeţul Satu Mare, la examenul de Evaluare Naţională erau aşteptaţi 2.339 de candidaţi absolvenţi de clasa a VIII-a.

Sorin Cîmpeanu a anunţat că 123.563 de elevi dintre cei 131.177 înscrişi, reprezentând 94,2%, s-au prezentat marţi la prima probă la limba şi literatura română de la examenul de Evaluare Naţională 2021.

”Este un procent mai mare decât cel al elevilor prezenţi anul trecut – 93,1%. 7.616 elevi înscrişi la Evaluarea Naţională nu s-au prezenat”, a spun Sorin Cîmpeanu.

Potrivit acestuia, din cei 12.006 elevi din Bucureşti, au fost 190 absenţi, având şi un elev eliminat din examen.

„Elevului i-a sunat telefonul în timpul examenului”, a explicat Marina Manea, secretar de stat în Ministerul Educaţiei.

„Este regretabil, însă respectarea regulilor este valabilă pentru toată lumea care participă la examen, elevul se poate prezenta la proba de matematică, i se va lua în calcul la proba finală nota luată la matematică. (…) Respectarea regulilor trebuie să fie clară, suntem unde suntem din cauza flexibilității respectări regulilor”, a precizat ministrul Educaţiei.

Absolvenţii claselor a VIII-a au avut la dispoziţie două ore pentru a rezolva subiectele la Limba Română la Evaluare Naţională 2021. O premieră la examenul de Evaluare Națională 2021 a fost formatul testului. Pentru prima dată, absolvenții clasei a VIII-a au avut de rezolvat subiecte pe format PISA care constau, și la Limba română, și la matematică, într-o broșură de 10 pagini cu subiecte care trebuie rezolvate și completate acolo.

Sursa: rtv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.