”Micii antreprenori” maramureșeni au fost premiați vineri, 10 mai 2019, la Centrul de Instruire și Marketing Baia Mare

”Micii antreprenori” maramureșeni au fost premiați vineri, 10 mai 2019, la Centrul de Instruire și Marketing Baia Mare

Vineri, 10 mai 2019, de la ora 12.00 la  Centrul de Instruire şi Marketing al Camerei de Comerţ Maramureş a avut loc acțiunea de premiere a participanților implicați  în proiectul județean  ”Micii antreprenori”, aflat la ediția a VII-a.

Elevii și  cadrele didactice de la  unitățile  școlare : Școala ”Nicolae Bălcescu”,  Şcoala ”Mihail Sadoveanu” Școala nr. 18 Baia Mare, Școala” Lucian Blaga ”, Școala ”Simion Bărnuţiu”, Colegiul Naţional ” Vasile Lucaciu”,  Școala  ”Petre Dulfu ”, Palatul Copiilor  ,Liceul Teoretic ”Emil Racoviță” Baia Mare, Colegiul Tehnic ”Anghel Saligny”, Colegiul Tehnic ”George Barițiu” și Colegiul Tehnic ”Aurel Vlaicu”  au primit diplome și felicitări din partea organizatorilor.

Standurile expuse  au avut profile diferite, începând de la tradiţii şi obiceiuri maramureșene , continuând cu gastronomie și patiserie, profil de arhitectură, servicii de turism sau produse confecţionate prin metoda quilling și sculptură în lemn.

La finalul festivității cei mici și cei mari s-au îndulcit din  belșug  cu produsele de patiserie realizate de către elevii Școlii M.Sadoveanu Baia Mare .

 Suntem la a VII-a ediție   a proiectului județean ”Micii antreprenori” și ne bucurăm în continuare de mult  succes,  ca și la debut. Pe parcurs ne-am îmbunătățit performanțele, suntem mai creativi, mai competitivi și mult mai curajoși. Pe lângă cei mici îi avem alături de noi și pe elevii de la liceu care ne-au impresionat prin demonstrațiile tehnice cu produse mecatronice.

Inițiativa, responsabilitatea socială, înțelegerea de la o vârstă fragedă a mediului de afaceri, contactul cu comunitatea  îi vor ajuta pe cei mici să reușească  ca viitori antreprenori de succes, a declarat coordonatorul proiectului  prof. Pop Silvia , Şcoala gimnazială Nicolae Bălcescu Baia Mare.

Premierea a fost coordonată de Inspectorul Școlar general adjunct Pop Mihai și  inspectorii  școlari Pop Livia și  Bănică Amelia.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.