Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

CJ Maramureș accelerează proiectele de extindere a rețelei de gaze naturale. Autoritățile analizează situația fiecărei comunități

CJ Maramureș accelerează proiectele de extindere a rețelei de gaze naturale. Autoritățile analizează situația fiecărei comunități

Reprezentanți ai autorităților centrale, ai Consiliului Județean Maramureș și ai administrațiilor locale s-au întâlnit la Ocna Șugatag pentru a analiza stadiul proiectelor de alimentare cu gaze naturale din județ și etapele necesare pentru extinderea rețelelor de distribuție către populație.

În cadrul întâlnirii au fost analizate, pentru fiecare unitate administrativ-teritorială, stadiul studiilor de fezabilitate, al contractelor finanțate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, documentațiile tehnice, avizele necesare și eventualele blocaje administrative sau tehnice care întârzie implementarea investițiilor.

Autoritățile au subliniat că un element esențial îl reprezintă finalizarea magistralei de transport al gazelor naturale Sighetu Marmației – Vișeu de Sus – Borșa, investiție declarată de importanță națională, cu o lungime de 88 de kilometri și o valoare de aproximativ 100 de milioane de lei, finalizată în anul 2023. Conducta traversează municipiul Sighetu Marmației, orașele Vișeu de Sus, Dragomirești și Săliștea de Sus, precum și mai multe comune de pe Valea Izei până la Borșa.

Potrivit participanților, următoarea etapă constă în realizarea racordurilor, a stațiilor de reglare și a rețelelor locale de distribuție, astfel încât gazele naturale să ajungă la locuințe, instituții publice și agenți economici. În prezent, județul Maramureș dispune de peste 350 de kilometri de conducte de transport, peste 28 de kilometri de racorduri și 32 de stații de reglare-măsurare, însă doar puțin peste 30% din teritoriu este conectat la rețeaua de distribuție.

Reprezentanții Transgaz au anunțat că documentațiile depuse de administrațiile locale din Maramureș vor fi analizate cu prioritate pentru accelerarea procesului de avizare. Totodată, compania elaborează studiile de fezabilitate pentru o nouă conductă pe traseul Borșa – Cârlibaba – Vatra Dornei, care ar interconecta magistrala Sighetu Marmației – Borșa cu sistemul de transport din Bucovina.

Autoritățile apreciază că proiectul ar consolida siguranța alimentării cu gaze naturale în nordul țării, ar crea noi posibilități de racordare pentru localități și ar susține dezvoltarea economică a regiunii.

Participanții la întâlnire au convenit să continue colaborarea dintre administrațiile locale, Transgaz, ANRE și instituțiile guvernamentale pentru identificarea soluțiilor de finanțare și accelerarea proiectelor de extindere a rețelelor de gaze naturale în județul Maramureș.

Publicitate
Drevos Professional
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Banner-lunguiet-4
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Comentarii

Fii primul care comentează la acest articol.

Lasă un comentariu

Comentariul va fi publicat după aprobare.

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire